page
stringlengths 33
136k
|
|---|
Faca a murit înainte de a o termina și moștenitorii lui au vândut-o vistiernicului grec Romanit. Acesta a desăvârșit construcția amenajând interioare luxoase pe care scriitorul Ion Ghica (1816-1897) le-a prezentat astfel în memoriile sale: „...pereții odăilor toți cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare și mai frumoase, tavanurile de o bogăție rară și de bun gust... Odăile toate așternute iarna cu covoare scumpe de Usack si Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile și perdelele de mătăsărie groasă de Damasc și Alep. Scaunele și canapelele, toate de lemn de mahon si abanos, incrustate cu sidefuri și cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. In toate odăile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uși și ferestre, toate de cristal de Veneția.” |
Tosca este o operă în trei acte de Giacomo Puccini. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „Teatro Costanzi” din Roma. Piesa originală scrisă de Victorien Sardou a fost produsă în 1887 la Paris și văzută de Giacomo Puccini în Milano, în 1887, cu Tosca jucată de Sarah Bernhardt. Puccini a cerut editorului său, Giulio Ricordi, să cumpere imediat drepturile de la Sardou, dar acestea au fost cumpărate abia în 1893 pentru a fi date unui alt compozitor, Alberto Franchetti. Illica a scris libretul său și în octombrie 1894 Franchetti, Ricordi, Illica și Giuseppe Verdi s-au întâlnit cu Sardou să-i prezinte libretul. Verdi a fost fascinat de această tragedie, dar a refuzat să compună muzica acetei tragedii dacă Sardou nu schimbă finalul. După câteva luni, Franchetti a admis în cele din urmă că nu poate compune muzică pentru libretul inspirat de piesă, așa că Giulio Ricordi i-a cerut lui Puccini să compună. Puccini se simțea încă ofensat și doar intervenția lui Verdi l-a convins să accepte. A început să lucreze la piesă în 1896, după ce a terminat Boema; Ricordi l-a pus pe Giusseppe Giacosa să lucre cu Luigi Illica pentru libret, însă munca lui Giacosa nu l-a mulțumit pe Ricordi, iar Giacosa a avut mai multe dispute personale cu Sardou. Și Puccini a avut mai multe dispute cu Illica, Giacosa și Ricordi la un loc. Ei au propus un „Latin hymn” triumfal pentru Actul III, dar Puccini i-a convins în cele din urmă să-l reducă la cele optsprezece măsuri din Trionfal... di nuova speme. Succesul a fost răsunător, chiar dacă diferența dintre atmosfera din Tosca și Boema a fost una surprinzătoare. Tosca a apărut pe locul 8 în lista celor mai jucate 20 de opere din America de Nord, într-un clasament realizat de Opera America .Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant'Andrea della Valle” din Roma. Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul ramâne singur, Angelotti iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și tradează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia. Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmarit-o pe Tosca și au perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l gasească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. Cu toate torturile la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă; Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă dupa ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide. În zorii zilei, pe o terasă a castelului „Sant'Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însa pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis. |
Traviata (în ) este o operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi pe libretul în limba italiană al lui Francesco Maria Piave. La baza operei stă romanul lui Alexandre Dumas fiul, Dama cu camelii. Premiera operei a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. Prima reprezentație a fost un eșec, datorat în primul rând mediocrității interpretării. Abia la reprezentația din 6 mai 1854 pe mica scenă a teatrului San Benedetto, tot de la Veneția, opera a avut un real succes. Alfredo și Violetta trăiesc fericiți, retrași la țară, în apropiere de Paris. Aflând de la camerista Annina că Violetta și-a vândut bijuteriile pentru acoperirea cheltuielilor necesare întreținerii conacului, Alfredo pleacă în grabă la Paris, să procure bani. În absența sa, apare Giorgio Germont, care îi cere Violettei să-l părăsească pe Alfredo, deoarece logodnicul fiicei sale nu este de acord cu această "legătură imorală". După o grea luptă sufletească, Violetta hotărăște să renunțe la iubirea sa și pleacă la Paris, lăsând o scrisoare prin care comunică hotărârea de a se întoarce la viața de petreceri. Revenind, Alfredo nu se lasă convins de rugămințile tatălui său de a se întoarce acasă, în sânul familiei. Găsind pe masă o invitație de la Flora, pleacă în fugă spre Paris, unde știe că o va găsi pe Violetta. Bal în casa Florei Bervoix. Printre alți invitați, la masa de joc se află și Alfredo. Intră Violetta la braț cu baronul Douphol. Între baron și Alfredo izbucnește o ceartă, ce tinde spre duel. Violetta îl imploră să nu-și riște viața. Alfredo este de acord, cu condiția ca Violetta să se întoarcă la el. Ținându-și promisiunea făcută lui Giorgio Germont, Violetta îi mărturisește lui Alfredo că îl iubește pe Douphol. Într-un acces de furie, Alfredo o jignește și este provocat la duel de către baron. |
Premiera operei a avut loc la Teatro Apollo din Roma, la data de 19 ianuarie 1853. Ridicarea cortinei dezvăluie sala de gardă în palatul Aliaferia, reședința prințesei de Aragon. Acțiunea se petrece în timpul războiului civil care opune monarhiei pe partizanii prințului de Urgel. Printre apărătorii regelui se află Contele de Luna ale cărui oști sunt comandate de Ferrando. Acesta povestește cum a dispărut, pe vremuri, fratele Contelui de Luna. O țigancă se apropiase de leagănul în care dormea copilul, care în curând se îmbolnăvi. Acuzată că i-a făcut farmece, țiganca a fost arsă de vie. Atunci fata țigăncii, ca să-și răzbune mama, a răpit copilul, care nu a mai putut fi găsit. Al doilea tablou se petrece în grădina palatului. Leonora, dama de onoare a prințesei de Aragon, îi vorbește confidentei sale Ines despre dragostea ce o simte pentru un misterios trubadur. Apare Contele de Luna; el nu e un "ticălos" după tipicul genului, el este un om pe care iubirea frustrată îl împinge la acte de violență. E întrerupt de vocea trubadurului ce cântă în spatele scenei. Leonora, coborând în gradină spre a-l întâlni, se aruncă în brațele lui De Luna, pe care, în întuneric l-a luat drept Manrico. Cei doi bărbați se sfidează, Manrico dezvăluindu-se ca partizan al prințului de Urgel. Urmează un duel, cu toate că Leonora se străduiește zadarnic să-i despartă. Ridicarea cortinei descoperă o șatră de țigani. Zorile se anunță iar țiganii slăvesc bucuria vieții lor libere și aventuroase. Bătrâna țigancă Azucena stă lângă foc, cu Manrico alături. Furată de tainice gânduri, ea cântă un fel de baladă despre o femeie arsă de vie pe rug. Melodia stranie se deapănă pe un ritm monoton și se încheie cu o frază șoptită: "Răzbună-mă!" Personajul se impune ca luptând cu un destin neobișnuit. Rămas singur cu Azucena, pe care a socotit-o drept mama sa, Manrico îi pune întrebări, la care ea răspunde evaziv. Țiganca povestește cum mama ei a fost acuzată de vrăjitorie de către tatăl actualului Conte de Luna și arsă de vie. Murind i-a strigat Azucenei: "Răzbună-mă !" iar Azucena, pe jumătate nebună, a răpit pe unul din fiii contelui spre a-l arunca în flăcări. Dar deodată, venindu-și în fire, l-a văzut pe copilul contelui lângă ea. În rătăcirea ei, își aruncase propriul său băiat în foc. Sosește un mesager aducând două vești: fortăreața Castellor a căzut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico e însărcinat să-i asigure paza. Pe de alta parte, Leonora, crezându-l mort, vrea să se călugărească. Auzind acestea, Manrico pleacă în grabă. Al doilea tablou se petrece în fața mănăstirii. Contele de Luna, însoțit de Ferrando și de un grup de soldați, hotărăsc s-o răpească pe Leonora înainte ca ea să se dăruiască lui Dumnezeu. Sosește Leonora însoțită de călugărițe. Dar imediat, Manrico, cu oastea sa, o răpește pe Leonora, dejucând planurile lui De Luna, a cărui furie atinge paroxismul. Ne aflăm mai întâi în tabăra regaliștilor comandați de Contele de Luna, care asediază fortăreața Castellor, ocupată de Manrico. Este adusă Azucena, capturată în apropierea taberei. La lumina unei torțe, Ferrando o recunoaște ca fiind aceea care în trecut l-a răpit pe fratele contelui. Interogată, ea dezvăluie că ar fi mama lui Manrico, ceea ce îi dă lui De Luna un dublu motiv de răzbunare. Al doilea tablou ne arată interiorul fortăreței, unde Leonora și Manrico cunosc o fericire de scurtă durată. Dar pregătirile de nuntă sunt întrerupte de un mesager, anunțând capturarea mamei lui Manrico. Tabloul se încheie cu ieșirea acestuia, năpustindu-se la luptă, în fruntea partizanilor, spre a-și salva mama. Manrico a pierdut lupta și a ajuns în închisoare lângă Azucena. Își ia adio de la viață și de la Leonora. Leonora se oferă contelui în schimbul libertății lui Manrico dar, pe ascuns, se otrăvește. În ultimul tablou Azucena și Manrico își așteaptă sfârșitul. Leonora îi aduce lui Manrico vestea eliberării. Înțelegând care este prețul plătit, Manrico o blesteamă, acuzând-o de infidelitate. Azucena se trezește și întreabă de fiul ei. Aflând că este mort, ea îi dezvăluie lui De Luna că Manrico era fratele său. Cortina cade asupra strigătului de triumf deznădăjduit al Azucenei: "Ești răzbunată, mamă !". |
Partitura, pe care Puccini a lăsat-o neterminată, a fost finalizată de Franco Alfano. Premiera mondială a avut loc la 25 aprilie 1926 la Teatro alla Scala din Milano, sub bagheta lui Arturo Toscanini. În timpul concertului inaugural, la un moment dat, dirijorul s-a întrerupt la locul până unde compusese Puccini și a spus: „în acest moment, maestrul a pus jos pana”.După un moment de tăcere în sală, de la balcon s-a auzit: „Viva Puccini!” urmat de ovațiile publicului. Acțiunea are loc la Peking, (China), în urmă cu multe sute de ani. Lângă Palatul Imperial din Peking, un Mandarin citește un decret imperial: oricare prinț care aspiră la căsătoria cu Prințesa Turandot trebuie să răspundă la trei ghicitori; cei care nu răspund corect sunt decapitați. Ca rezultat al acestui decret, Prințul Persan (cel mai recent dintre pretendenți) urmează să fie decapitat la ora când va răsări luna. Cetățenii îl cheamă pe călăul Pu Tin-Pao. O sclavă, Liu, cere ajutor fiindcă bătrânul ei stăpân a căzut. Un tânăr vine să-l ajute pe bătrân și îl recunoaște ca fiind tatăl lui, Timur, fostul rege al Tătarilor care a luat calea exilului după ce dușmanii l-au înfrânt. Așadar, tânărul străin este de fapt un prinț despre care s-a crezut că a fost ucis în război. Timur îi povestește fiului lui că Liu este singura ființă care i-a rămas credincioasă în exil. Prințul Tătar o întreabă pe Liu motivul acestei fidelități și ea spune că ea se datorează faptului că Prințul i-a zâmbit cândva, cu mult timp în urmă. Luna răsare, Prințul Persan trece prin mulțime în drumul său spre execuție, oamenii sunt mișcați și o roagă pe Turandot să-i cruțe viața. Turandot apare pentru un moment și face semn tăcut prin care ordonă execuția. Prințul Tătar este fermecat de frumusețea Prințesei și decide să devină soțul ei. Miniștrii Ping, Pang și Pong încearcă să-l împiedice să-și riște viața. Ei exprimă punctul de vedere taoist după care nimic nu există pe lume în afară de atotcuprinzătorul "Tao" (cuvânt chinez care desemnează izvorul și principiul a tot ce există; "Tao" este de asemeni și "calea" catre o viață virtuoasă, armonioasă). Ei cântă în trio: " - O iubești? De ce? Pe cine? Pe Turandot? Ha, ha, ha! Ha, ha ! - Ești nebun! - Turandot nu există! - Nu există decât Vidul în care vei fi anihilat! - Turandot nu există! - Turandot? Nu e mai mult decât toți ceilalți nebuni ca tine! Nu există niciun om, niciun zeu, nici eu nu exist! Nici națiuni, nici regi, nici Pu Tin-Pao! Nu există decât Tao!- Te vei distruge în același fel ca toți ceilalți nebuni asemeni ție! - Nu există nimic decât Tao!". Timur și Liu încearcă de asemeni să-l descurajeze pe Prințul Tătar, dar în ciuda tuturor avertismentelor, el lovește gongul care îl proclamă drept un nou pretendent. Ping, Pang și Pong se plâng de comportarea sângeroasă a lui Turandot. Ei doresc ca Prințesa să se îndrăgostească, pentru ca pacea să domnească în China. Miniștrii se gândesc cu nostalgie la casele lor de la țară. Mulțimea se adună să audă cum Turandot îl va pune la încercare pe străin, în vreme ce miniștrii se grăbesc să pregătească fie ceremonia decapitării, fie ceremonia căsătoriei. Bătrânul Împărat al Chinei îl roagă pe Prințul străin să renunțe la această încercare riscantă, dar Prințul e hotărât să continue. Turandot vine și spune povestea blândei prințese Lou-Ling, cea care a fost ucisă cu sălbăticie de către un prinț tătar în urmă cu multă vreme. Ea spune: "Prințesa Lou-Ling, străbuna mea dulce și senină, tu care ai domnit în tăcere și bucurie pură, sfidând cu consecvență și fermitate oribila tiranie bărbătească, astăzi trăiești din nou în mine !" ... "Voi, prinți care veniți aici cu caravane mari din toate colțurile lumii pentru a va încerca norocul, să știți că mă răzbun pe voi în numele purității ei, în numele plânsului ei și al morții ei! Niciun bărbat nu mă va avea vreodată! În inima mea trăiește ura împotriva celui care a ucis-o pe ea. Nu! Nu! Niciun bărbat nu mă va avea vreodată!Ah, mândria marii ei purități a renăscut în mine!" Încercând să-l descurajeze pe Prinț, Turandot spune că ghicitorile sunt trei, dar moartea e una. Curajosul Prinț răspunde că și viața este una. Apoi vine prima întrebare a lui Turandot:Care este fantoma care îi urmărește pe toți muritorii, născându-se în fiecare noapte, murind în fiecare dimineață? "Speranța" răspunde Prințul, în mod corect. Urmează a doua întrebare:Ce se aprinde ca focul, se răcește când îți pierzi curajul sau mori, se încinge din cauza pasiunii? "Sângele" răspunde Prințul Tătar, în mod corect pentru a doua oară. Turandot este tulburată, dar rostește a treia întrebare: Care este gheața care îți dă foc și pe care focul tău o îngheață și mai mult; te înrobește dacă îți permite libertatea și te face rege dacă te acceptă ca sclav?După o tăcere grea, Prințul strigă răspunsul: "Turandot!". Mulțimea își exprimă bucuria, Turandot îl imploră pe tatăl ei să n-o mărite cu un străin, dar împăratul spune că jurământul este sacru. Cu toate astea, Prințul Tătar afirmă că ceea ce dorește el este iubirea lui Turandot. Nu o vrea de soție împotriva voinței ei. Prințul își pune din nou viața în mâinile lui Turandot, spunându-i că dacă va reuși să afle numele lui până în dimineața următoare, el acceptă să fie decapitat. |
O roată ne-dințată poate realiza transmiterea, într-o oarecare măsură, a unei forțe tangențiale, dar are utilizări limitate deoarece la forțe mari se produc fenomene de alunecare (sau patinare) și de deteriorare ale roții. Dinții unei roți dințate previn orice formă de alunecare, patinare sau de deteriorare/deformare și permit transmiterea de forțe considerabil mai mari decât în cazul roților „obișnuite”. Pentru a fi capabilă de angrenare, o roată dințată se poate atașa oricărui dispozitiv care are dinții de angrenare compatibili cu dinții săi. Deși astfel de dispozitive pot fi cremaliere sau alte dispozitive similare nerotative, cea mai obișnuită conectare a unei roți dințate este într-un angrenaj cu una sau mai multe roți dințate. Rotația oricăreia din roțile dințate ale unui astfel de angrenaj cauzează obligatoriu rotația tututor celorlalte. Astfel, mișcarea de rotație poate fi transferată dintr-un loc într-altul, de la un arbore sau ax la altul. Deși de multe ori, roțile dințate sunt folosite doar pentru a transmite rotația dintr-o parte într-alta a unui mecanism sau ansamblu, ele pot fi folosite și pentru a transmite forțe amplificate sau diminuate. Atunci când roțile dințate ale unui ansamblu au diametre diferite (așa cum este cazul în prima imagine) vitezele lor de rotație, și deci momentele lor cinetice, sunt diferite. Ca rezultat practic, transmiterea forței dintr-un loc într-altul se face la viteze și momente cinetice diferite, fiind total sub controlul operatorului dispozitivului sau mașinăriei. Considerăm că avem un angrenaj de două roți dințate cu număr diferit de dinți, cu raze diferite. Din moment ce viteză unghiulară -- măsurată în rotații per secundă, rotații per minut sau radiani per secundă -- este proporțională cu viteza de rotație împărțită la raza roții înțelegem că roata dințată cu rază mai mare are viteza de rotație cea mai mică. Aceeași concluzie se poate trage și dintr-o analiză diferită a procesului privit din prisma numărului de dinți. Având două roți dințate cu număr de dinți diferit, se observă că la o rotație completă a roții cu număr de dinți mai mic, roată cu număr de dinți mai mare nu a terminat o rotație. Roata mai mică face mai multe rotații într-o perioadă de timp dată, se învârte mai repede. Raportul vitezelor este inversul raportului numărului de dinți: Raportul momentelor poate fi determinat luând în cosideratie forța pe care un dinte al unei roți o exercita pe un dinte al celeilalte roți. Considerând doi dinți în contact într-un punct, forță care este exercitată de dintele care angrenează cel de-al doilea dinte are în general două componente: o componentă radială și una tangențiala. Componenta radială poate fi ignorată, ea este pur și simplu cea care împinge într-o parte roată pe direcția radială și nu contribuie deloc la rotație. Componenta tangentială este cea care cauzează rotația. Momentul este egal cu componenta tangențială a forței înmulțit cu raza. Din acest raționament este lesne de înțeles că roată cu rază mai mare exercita un moment mai mare, iar roata mai mică unul mai mic. Raportul momentelor este egal cu raportul razelor, și este invers proporțional cu raportul vitezelor. Un moment mai mare implica o viteză mică și viceversa. Faptul că raportul momentului este invers proporțional față de raportul vitezelor se poate deduce și din legea conservării energiei. Trebuie menționat faptul că s-a neglijat efectul frecării în rapotul momentului. Raportul vitezelor este dat cu adevărat de rapotul numărului de dinți sau de raportul razelor, dar frecarea face că raportul momentelor să fie mai mic decât inversul rapotului vitezelor. Altă mențiune care trebuie făcută este despre termenul de raza a roții dințate. Cum roata dințată nu poate fi substituită geometric la un cerc, roata dințată nu are raza. Oricum într-un cuplu de roți dințate angrenate fiecare din ele se consideră a avea o rază efectivă numită și raza cercului de divizare. |
O roată este un dispozitiv circular cu spițe sau plin care poate fi rotit în jurul propriei sale axe. Roata poate transmite o forță prin efectuarea de lucru mecanic, caz în care ia naștere mărimea fizică numită moment cinetic, ambele fiind forme (teoretice) de transmitere a energiei mecanice. Un ansamblu mecanic format dintr-o roată și un ax solidar acesteia se pot roti cu pierderi mai mici datorate frecării, favorizând și ușurând totodată mișcarea liniară prin trecerea acesteia într-una circulară. Exemplele cele mai comune se găsesc la vehiculele destinate transporturilor pe uscat. De asemeni roata are, ca organ de mașină, o largă utilizare in construcția mecanismelor și utilajelor mecanice. Termenul „roată” poate fi folosit și în sens mult mai general, fiind dat la diferite obiecte care se pot roti sau care doar au formă circulară, de roată. În mod notabil nu există roți macroscopice în animale sau plante, deși multe animale terestre (se) pot rula aidoma unei roți, dar roți microscopice există în natură, așa cum sunt cele din ATP synthase și bacteriile flagellum. Există foarte multe opinii care consideră roata una dintre cele mai vechi și importante invenții care își are originea în anticul Sumer în Mesopotamia ulterioară acestuia (acum circa 7.000 de ani), în forma inițială de roată a olarului. Invenția roții s-a propagat spre zona unde astăzi se găsesc Pakistan și India, în timpul mileniul al III-lea î.e.n., fiind folosită de locuitorii a ceea ce numim civilizația Văii fluviului Indus. În partea nordică a Caucazului au fost descoperite mai multe morminte, datând din jurul datei de 3.700 î.e.n., în care s-au găsit oameni îngropați în vehicule cu roți, cu o axă. Cea mai veche reprezentare a unui vehicul cu patru roți și două axe a fost descoperită în Polonia, fiind datată aproximativ acum 5.500 de ani. În spațiul european, roata începe să fie folosită prin 4.000 î.Hr. Extinderea acesteiai este conditionata de construirea unor drumuri pe care vehiculele cu roti sa poata fi folosite pe distante lungi. Roata stă la baza unor altor invenții ulterioare ca: roata de moară, elicea, motorul cu reacție, turbina ș.a. |
Be An Angel România (BAAR) este o organizație română pentru drepturile omului, stabilită în Cluj-Napoca. A fost fondată de Lucian Dunăreanu, un activist pentru drepturi LGBT. Deși misiunea organizației este de a combate discriminarea din România în toate formele ei de manifestare, principalul câmp de activitate este în drepturi LGBT și lupta împotriva discriminării de orientare sexuală. Până în 2006, organizația a publicat Switch, o revistă LGBT care a fost distribuită în mod gratuit și care a reprezentat succesorul Revistei Angelicuss, prima publicație periodică din România despre comunitatea homosexuală (de asemenea publicată de către Be An Angel). Din 2004, Be An Angel organizează festivalul anual Serile Filmului Gay în Cluj-Napoca, care tinde să promoveze cultura LGBT.Festivalul "Serile Filmului Gay", pe lângă proiecții cinematografice și secțiunea concurs "Home Made Movie" (inclusă în 2007), cuprinde discuții publice, traininguri în facultățile clujene, lansări de cărți și vernisaje de expoziții, petreceri și campanii stradale de informare. Cireașa de pe tort o reprezintă "Gala Premiilor Gay din România", o manifestare la care sunt premiate personalitățile care s-au implicat activ în viața LGBT din România dar și la care se decernează "Bila neagră - Premiul Lămâia", personalităților homofobe din România. Doi ani la rând, câștigătorul bilei negre - "Premiul Lămâia" a fost Gigi Becali datorită tuturor comentariilor homofobe si de prost gust la adresa membrilor comunității. Tot în fiecare an, Be An Angel România organizează concursul Miss Travesty România, un eveniment prin care se demonstrează ca travesty-ul este doar o artă și nu are legatură cu orientarea sexuală a individului. ACCEPT, cea mai mare organizație de drepturi LGBT în România |
Această pagină este o listă a celor care au servit în funcția de Guvernator al statului New Jersey. Tradițional, doar guvernatorii aleși sunt considerați candidați pentru această listă, ca atare lui William Livingston i se oferă adesea onoarea de a fi primul guvernator al statului. Conform legii semnate la 10 ianuarie 2006, toți guvernatorii care au servit cel puțin 180 de zile sunt considerați guvernatori plini și nu guvernatori interimari. Astfel, această legislație a schimbat titlurile a doi guvernatori, Donald DiFrancesco și Richard Codey, respectiv a afectat numerotarea lui Jim McGreevey. Guvernatorii interimari sunt listați doar dacă a existat o vacanță guvernamentală permanentă, și nu atunci când guvernatorii se aflau fizic în afara teritoriului statului respectiv sau dacă erau incapabili de a-și exercita funcția pe o durată limitată. |
Între anii 2002 - 2005, a lucrat pe postul de consilier parlamentar la Camera Deputaților. În acest timp, în perioada 2002-2003, a urmat cursuri de Master NATO de pregătire pentru conducere, programul de pregătire pentru conducere al Centrului Regional NATO București, prima promoție. A candidat pentru postul de deputat de Giurgiu din partea PD la alegerile parlamentare din anul 2004, iar după ce a pierdut alegerile, Moldoveanu a fost numit consilier la Comisia parlamentară pentru control al activității Serviciului de Informații Externe, condusă de către deputatul Romeo Raicu. El a fost unul din specialiștii care au muncit, în cadrul comisiei conduse de consilierul prezidențial Claudiu Săftoiu, la realizarea proiectului privind înființarea Comunității Naționale de Informații. Gândul, 9 decembrie 2005 - "Șeful Oficiului CNI - un pedist discret" |
Și-a perfecționat pregătirea în domeniul diplomatic, urmând un curs de perfecționare diplomatică la Centrul de perfecționare politică și diplomatică al Universității din Leeds (Marea Britanie) în anul 1994, precum și o activitate de cercetare în domeniul neproliferării armelor de distrugere în masă la Institutul de cercetări în domeniul neproliferării din Washington DC în anul 1995. În prezent, este doctorand în relații economice internaționale la Academia de Studii Economice din București. Promovează treptat în diferite funcții de conducere din cadrul ministerului, fiind promovată ca director general la Direcția Generală OSCE, Consiliul Europei și Cooperare regională (2001-2003), consilier al ministrului afacerilor externe (2003-2004) și director general la Direcția Generală Afaceri Politice și Economice (2004-2005). În ianuarie 2005, Anca Ilinoiu a fost numită în funcția de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale al Administrației Prezidențiale, apoi la 30 decembrie 2005 devine consilier prezidențial .Într-un interviu din aprilie 2006, fostul ministru de externe Andrei Pleșu o caracteriza astfel: "Consilierul prezidențial de acum, Anca Ilinoiu, adjunctul meu când eram la Cotroceni, este un om extrem de bine pregătit profesional. Adică din punct de vedere tehnic, ea poate livra orice informație și orice procedură de care un președinte are nevoie ca să funcționeze bine. Evident, cu condiția ca lucrurile pe care le livrează să fie luate în considerație" . Ca semn de apreciere a activității sale profesionale și pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării, Anca Ilinoiu a primit următoarele titluri: |
Ștefan Deaconu s-a născut la data de 2 noiembrie 1974. A absolvit în anul 1998 cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București. A absolvit ulterior cursuri de master în științe politice la Facultatea de Științe Politice din București (2001) și cursuri la Institutul pentru Federalism din Fribourg - Elveția (septembrie 2001). A obținut în octombrie 2004 titlul științific de doctor în drept la Facultatea de Drept a Universității București. Începând din februarie 2005, este angajat în cadrul Departamentului Constituțional-Legislativ al Administrației Prezidențiale mai întâi Consilier de Stat (februarie - decembrie 2005) și apoi consilier prezidențial (din decembrie 2005). A fost colaborator științific pentru redactarea a 15 broșuri cu privire la capitolele de negociere ale aderării României la Uniunea Europeană, stadiul parcurs de România și capacitatea instituțională de implementare de către România a aquis-ului comunitar la Centrul de Resurse Juridice din București (ianuarie - mai 2004). Ștefan Deaconu vorbește foarte bine limbile engleză și franceză și la nivel de începător limba rusă. Ștefan Deaconu este și autorul a 20 articole pe teme juridice în domeniul dreptului constituțional (privind în special legile electorale), publicate în diferite reviste de specialitate din România. |
Sebastian-Laurențiu Lăzăroiu () este scriitor, sociolog și politolog român, fost consilier prezidențial, care a deținut și funcția de ministru al muncii în Guvernul Emil Boc. Anterior a mai fost consilier prezidențial la Departamentul Planificare și Analiză Politică al Administrației Prezidențiale. Începănd cu anul 2017, Lăzăroiu s-a remarcat cu trei volume de ficțiune, „Balena Albastră”, „Omatidii. Șarada unui hacker” și "Zilele lui MM", toate trei publicate la Editura Polirom. Sebastian Lăzăroiu a declarat, in mai multe apariții publice, că nu-și dorește să se mai întoarcă în politică și preferă să se dedice literaturii de ficțiune. Sebastian-Laurențiu Lăzăroiu s-a născut la data de 20 martie 1970, în orașul Comănești (județul Bacău). Pentru 3 ani a urmat cursurile Facultății de Matematică și apoi pe cele ale Facultății de Sociologie la Universitatea din București. A absolvit în anul 1996 cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității București, urmând apoi și un masterat în politologie la aceeași facultate (1997). A participat pe post de expert, consultant sau director de proiect la numeroase programe de cercetare a traficului de ființe umane, a migrației internaționale, în realizarea de sondaje de opinie din campaniile electorale și măsurarea audienței TV, precum și coordonator de proiecte de dezvoltare comunitară. În paralel cu activitatea de cercetare, a activat ca lector universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul SNSPA (2000-2006), profesor asociat la Programul de master în comunicare politică de la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA (din 2003), precum și profesor asociat la Programul de master în marketing și sondaje de opinie de la Facultatea de Sociologie (din 2004). Este membru al Asociației Române de Sociologie și al SORMA, organizație profesională a cercetătorilor din domeniul marketingului și sondajelor de opinie. Începând din iunie 2012 este iar consilier prezidențial la Departamentul Planificare și Analiză Politică al Administrației Prezidențiale. Înainte a fost director al Trustului de presă al Universitații Spiru Haret și în perioada iunie-septembrie 2011 a fost ministrul muncii al guvernului Boc (2), iar anterior - din anul 2007 a îndeplinit funcția de consilier prezidențial la Departamentul Planificare și Analiză Politică al Administrației Prezidențiale (s-a retras de la Presedintie incepand cu 1 mai 2011). Sebastian Lăzăroiu este necăsătorit și are un copil. Sebastian Lăzăroiu a publicat, ca autor sau coautor, mai multe cărți în domeniul sociologiei, dar, in ultima perioadă, s-a remarcat și ca autor de ficțiune. Iată căteva titluri din domeniul sociologiei dintre care menționăm următoarele: De asemenea, este autorul mai multor articole publicate în cotidiane din România, precum și în reviste de specialitate din țară și din străinătate. In 2017, Lăzăroiu debutează cu o carte de ficțiune la Editura Polirom, "Balena Albastră".Pe scurt, în "Balena Albastră" răsturnările de situație abundă, iar adevărul are numeroase fețe, totul pe fondul unui joc de-a șoarecele și pisica în care nu se știe cine urmărește pe cine. Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire în înghețatul Oimiakon, la capătul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiușki, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastră. Departe de familie, într-un loc izolat, în care temperatura nu depășește minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie să se integreze în peisaj, să se amestece cu localnicii și să încerce să identifice persoane de interes care să-l conducă la cel mai căutat răufăcător al momentului. Drumul spre țintă este însă lung, cu așteptări apăsătoare, cu obstacole neprevăzute, cu alianțe neașteptate și dușmani ascunși, dar totodată un bun prilej de autodescoperire și reflecție. În 2018, îi apare a doua carte de ficțiune, tot la editura Polirom, cu titlul "Omatidii. Șarada unui hacker". Pe scurt, Trintius, un hacker anarhist, indragostit nebuneste de o victima a lui, Ema, este recrutat in inchisoare de serviciile secrete. Dupa mai multe sedinte de psihoterapie, Trintius isi scrie memoriile camuflate intr-o sarada de intimplari extraordinare, divers localizate in timp si spatiu, din Patagonia lui Magellan in Cuba lui Che Guevara, din Barbaria corsarilor in Coreea de Nord contemporana. Dar este Ema ceea ce pretinde? Ajunge personajul principal sa controleze jocul sau traieste doar o iluzie? Raspunsurile se gasesc in memoriile lui Trintius - o colectie de intimplari cu personaje aflate in situatii teribile de viata la extrema realitatii. Aparent autonome, povestile capata neasteptat coerenta intima a traumelor unui hacker haituit de propriile fantasme. Ca sa-l intelegi, trebuie sa inveti sa privesti prin ochiul unei libelule, un "ochi format din mii de alti ochi, numiti omatidii, ca niste lentile, fiecare aplecata asupra unui detaliu. Si din toate adincimile perspectivei, ochiul cel mare reconstituie intreaga imagine".Înainte de a fi numit ministru al muncii în iunie 2011, Sebastian Lăzăroiu a prezentat un studiu intitulat „Demografia iubirii”, în care atrăgea atenția asupra riscului unei „revoluții sexuale” care s-ar putea produce peste opt ani, din cauza deficitului de femei, aflate la vârsta căsătoriei. Una dintre soluțiile indicate viza legalizarea prostituției, variantă care a fost avansată și de comisia prezidențială pentru politici sociale. Scriitori de literatură științifico-fantastică |
Dan Vuerich s-a născut la data de 24 ianuarie 1941, în orașul Comănești (județul Bacău). A absolvit cursurile Institutului Politehnic din București (1964), obținând diploma de inginer în tehnologia construcțiilor de mașini. După absolvirea facultății în anul 1964, a lucrat la Întreprinderea Autobuzul din București, actualmente ROCAR S.A., având funcții diferite până la acele de director general (1985-1994), manager general (1994-1997) și consilier al directorului (1997-2000).De asemenea, a fost și profesor de cultură la Liceul Industrial "Autobuzul". La alegerile locale din iunie 1996, Dan Vuerich a candidat din partea PDSR la postul de primar al sectorului 5 al municipiului București, dar a pierdut în turul doi în fața lui Călin Cătălin Chiriță. La data de 21 decembrie 2000, a fost numit în funcția de consilier de stat la Compartimentul Personal - Organizare al Administrației Prezidențiale, fiind păstrat și sub administrație lui Traian Băsescu. El a demisionat din motive personale din această funcție la data de 28 iunie 2007.Conform CV-ului afișat pe site-ul Administrației Prezidențiale, el a precizat că vorbește franceză, engleză și rusă "slab". |
Din aprilie 2005 este președintele asociației Grupul de Investigații Politice (GIP), asociație care are ca obiectiv analizarea și anchetarea oamenilor politici, precum și a instituțiilor publice. Între 1990 și 1996 a fost asociat în două firme private. Din 2003 până în februarie 2005, a fost purtătorul de cuvânt al Acțiunii Populare. Mugur Ciuvică a fost implicat în mai multe scandaluri politice, unul din cele mai răsunătoare fiind cazul „Armagedon” când a fost arestat pentru puțin timp. Este invitat în mod regulat în emisiunea lui Mihai Gâdea, „Sinteza zilei” și alte emisiuni difuzate pe postul de televiziune Antena 3. Grupul de investigații politice |
Ion Pascu a îndeplinit în perioada 14 august 2000 - 25 iunie 2004 misiunea de Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Tokyo. Revenit în România după expirarea mandatului în capitala Japoniei, este numit la 6 decembrie 2004 ca Secretar general al MAE. De asemenea, pe lângă activitatea diplomatică desfășurată, Ion Pascu este coautor la cursuri universitare și studii pe teme de economie mondială, publicând articole și interviuri pe teme de politică externă și participând la sesiuni de comunicări, conferințe și seminarii internaționale. Ion Pascu vorbește limbile engleză și franceză. Este căsătorit și are doi copii. |
Bogdan Chirițoiu cunoaște sistemul politico-administrativ românesc, atât din perspectiva practică, cât și din cea a cercetării, a problematicii integrării europene, având o vastă experiență în colaborarea cu organizațiile internaționale. Are experiență în domeniul politicilor publice și al managementului proiectelor, deținând funcții de coordonator pentru proiecte Phare, evaluator pe programul Access, consultant al Delegației Comisiei Europene pentru programul Europa, evaluator pentru programul Phare Coeziune, Dezvoltarea Serviciilor Sociale, expert local (ADR7) pentru promovarea campaniei Phare - Schema de Dezvoltare a Resurselor În prezent, deține funcția de președinte al Consiliului Concurenței, autoritatea națională în domeniul concurenței, care pune în aplicare și asigură respectarea prevederilor naționale, dar și a celor comunitare de concurență (Legea concurenței nr. 21/1996). Bogdan Chirițoiu este autorul a mai multor studii și articole de politică economică și socială, dintre care menționăm următoarele: |
Bogdan Tătaru-Cazaban a urmat studii de istoria filosofiei și filozofia culturii la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București (1995-1999), studii aprofundate la aceeași facultate (1999-2000). Din anul 2008 este doctor în istoria filosofiei la Universitatea din București și membru al Institutului de Istorie a religiilor din cadrul Academiei Române. Între 2008 și 2010 a predat istoria filosofiei și a culturii creștine la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București. În ianuarie 2005, Bogdan Tătaru-Cazaban a devenit consilier pentru cultură și culte la Administrația Prezidențială, fiind promovat în ianuarie 2006 la rangul de Consilier de Stat pentru cultură și culte. Bogdan Tătaru-Cazaban este autorul mai multor cărți de autor din domeniul istoriei și filosofiei religiei, teologiei, istoriei creștinismului. A publicat de asemenea un număr mare de articole în diferite reviste de specialitate, dintre care menționăm următoarele: |
În martie 2006, Maria Ciobanu este numită în funcția de consilier de stat la Departamentul Relații Internaționale al Administrației Prezidențiale, cu rang de secretar de stat. În septembrie 2007, a obținut gradul diplomatic de ministru plenipotențiar. La data de 4 iunie 2008, a primit gradul diplomatic de ambasador . În noiembrie 2008 a fost acreditată în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, șef al misiunii Permanente a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva și organizațiile internaționale cu sediul în Elveția. La data de 29 ianuarie 2009 a fost eliberată din funcția de consilier de stat în cadrul Departamentului Relații Internaționale. Ea vorbește foarte bine limbile engleză și franceză. Este căsătorită și are doi copii. |
Scandalul politic a luat amploarea în momentul în care Armagedon II, raportul care îl avea ca subiect pe fostul premier al României, Adrian Năstase, a ajuns în atenția publică. În raport erau enumerate date despre averea considerabilă a fostului premier, date regăsite și în unele ziare ale timpului, precum și informații despre anturajul acestuia, considerat de autorii raportului dubios. Persoanele găsite vinovate pentru aceste rapoarte au fost Mugur Ciuvică, fostul consilier prezidențial al președintelui Românei în perioada 1996-2000, Emil Constantinescu și Ovidiu Iane, proprietarul unei firme de software. Ambii au fost acuzați, în temeiul articolului 168/1 Cod Penal, de răspândirea de știri, date și informații false, care au tangență cu siguranța statului. Pedeapsa prevăzută în lege pentru o astfel de faptă era închisoare de la 1 la 5 ani. Scandalul a atins cote maxime în data de 18 ianuarie 2002, când Mugur Ciuvică a fost ridicat în jurul orei 18.30, de pe stradă de trei polițiști, fără mandat și a fost dus la sediul Parchetului general. Acolo a fost interogat până la miezul nopții de către procurorii parchetului, după care a fost pus în libertate cu interdicția de a părăsi Bucureștiul. În perioada următoare, a fost emis un mandat de arestare de 5 zile pe numele lui Ovidiu Iane, acesta fiind reținut în baza acuzație de transmitere pe Internet a raportului Armagedon II. Ulterior acestei acuzații au găsite și unele nereguli la firma sa de calculatoare. Mai multe ONG-uri și instituții din România și internaționale s-au sesizat la aflarea acestui scandal, printre care Liga Pro Europa. APADOR-CH și Centrul pentru Jurnalism Independent au protestat public și au acuzat Parchetul și Poliția de parcticare unor metode ilegale de anchetă și de intimidare a cetățenilor. Mugur Ciuvică și Ovidiu Iane (a fost eliberat înainte de a expira mandatul de arestare de 5 zile) au fost scoși de sub urmărire penală, pentru acuzațiile inițiale de răspândire de informații false. Modul în care guvernul a reactionat fata de un raport anonim ce denunta coruptia ne arunca inapoi in anii ?50!, 21 ianuarie 2002, Evenimentul zilei Serviciile secrete, bombardate in 2002 cu ?Armaghedoane?, 31 decembrie 2002, Evenimentul zilei |
De asemenea, a urmat o serie de cursuri postuniversitare cu specializari in stiinte penale, drept constitutional, drept administrativ, management, stiintele educatiei si invatamant universitar, managementul administratiei publice si managementul penitenciar. Silviu Barbu vorbește limba engleză (foarte bine) și limba franceză (bine). El a primit Diploma „Meritul Judiciar” clasa a V-a, nr. 699 din 28 iunie 2002. Din decembrie 2012 până în prezent deține funcția de inspector general în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În paralel cu activitatea profesională, a fost cadru didactic universitar din 2001 la Facultatea de Drept și Sociologie din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov, unde a urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent, lector și conferențiar. Silviu Barbu este coordonatorul ABC Juridic, un proiect academic ce își propune să furnizeze informații și repere care să contribuie la desfășurarea procesului educațional și de formare profesională. De asemenea, Silviu Gabriel Barbu este coordonator organizare conferințe, moderator, keynotes speaker în cadrul unor conferințe naționale și internaționale. |
Prima atestare documentară a satului datează din anul 1310. În anul 1966 satul a fost incorporat administrativ noului sat Mihai Viteazu. |
În anul 2002 este promovată redactor șef al agenției de știri Mediafax, după plecarea lui Ovidiu Nahoi. Va părăsi postul în 2004 pentru a se alătura administrației Băsescu, de unde va pleca în 2006. În prezent, este redactor-șef în cadrul agenției de știri NewsIn, unde este colegă cu Cosmin Popa (director de dezvoltare al agenției), fost coleg la Mediafax. |
Viorel Bârloiu s-a născut în anul 1951, în comuna Rucăr (județul Argeș). A absolvit cursurile Academiei Forțelor Terestre din Sibiu cu rezultate deosebite, fiind avansat la gradul de locotenent. A obținut ulterior titlul științific de doctor în științe militare. În perioada Revoluției din decembrie 1989, maiorul Viorel Bârloiu a îndeplinit funcția de comandant al unităților de vânători de munte din județele Alba și Hunedoara și comandant al garnizoanei Alba Iulia, aflându-se în subordinea directă a generalului-colonel Iulian Topliceanu, comandantul Armatei a 4-a.Audiat în anul 2002 de către Curtea Supremă de Justiție în procesul intentat generalului Topliceanu, care era acuzat că datorită ordinelor date a provocat moartea a 26 de persoane și rănirea altor 52, Viorel Bârloiu a declarat că la revoluție a primit ordin de la generalul Iulian Topliceanu de a apăra Fabrica de armament Cugir, dar când a ajuns la acest obiectiv deja se înregistraseră "46-47 de împușcați", iar civilii luasera armele de la milițieni."Am restabilit ordinea în zonă, iar până la 23 decembrie 1989, unitățile pe care le-am condus nu au folosit armamentul", a declarat la audiere actualul general Bârloiu. În anul 1990 a fost avansat la gradul de colonel, apoi în anul 1996 la cel de general de brigadă (cu o stea). Generalul de brigadă dr. Viorel Bârloiu a îndeplinit ulterior funcțiile de comandant al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu (1997) și comandant al Secției Doctrină și Instrucție din Marele Stat Major. El a fost înaintat la gradul de general de divizie (cu 2 stele) începând cu data de 1 decembrie 2000 . În perioada 1 iunie 2001 - 6 ianuarie 2006, generalul Bârloiu a îndeplinit funcția de consilier de stat și secretar al Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT). În acest interval, a fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele) la 1 iunie 2003 și apoi la gradul de general cu patru stele începând cu data de 1 decembrie 2004, când a fost trecut în rezervă. În mai 2005, presa a relatat faptul că generalul Bârloiu a primit, la trecerea în rezervă, salarii compensatorii în sumă de 600 milioane de lei vechi. În decembrie 2005, generalul Viorel Bârloiu, secretarul CSAT, a fost acuzat de către consilierul prezidențial Claudiu Săftoiu de intoxicare a opiniei publice, prin furnizarea către presă a unui proiect, deja respins, de modificare a legislației siguranței naționale. Prin acel proiect, se urmărea introducerea, în noua structură a CSAT, a președintelui Senatului ca prim-vicepreședinte al Consiliului, detronând poziția premierului de al doilea om în această structură. El și-a asumat faptul că a transmis către Guvern și Parlament acele proiecte, deși ele nu erau aprobate nici măcar în cadrul grupului de lucru, din cadrul Administrației Prezidențiale. Ca urmare a acestui scandal, Viorel Bârloiu a demisionat din această funcție la data de 6 ianuarie 2006, după ce președintele Traian Băsescu a spus la o ședință cu consilierii de la Palatul Cotroceni că dorește restructurarea secretariatului CSAT. Este căsătorit și are trei copii. |
Alexandru Gheorghe Gussi este autorul mai multor articole de științe politice, publicate în diferite reviste de specialitate. Dintre acestea menționăm următoarele: De asemenea, a participat la mai multe comunicări științifice pe teme legate de Memoria comunismului și identitatea politică a partidelor postcomuniste, Discursul despre procesul comunismului etc. |
Mihail Moruzov s-a născut la 8 noiembrie 1887, în satul Zebil (comuna Sarichioi, județul Tulcea), fiul preotului Nicolae Moruzov și al Mariei, dintr-o familie de cazaci zaporojeni, refugiați în România la o dată neprecizată. Într-o declarație dată în 20 noiembrie 1940, sora sa, Pelaghia, se declara "de origine rusă".(citat în ) Bunicul său, Simion Moruzov, a fost de asemenea, preot. Tatăl său, Nicolae Moruzov, a fost preot timp de 40 de ani la Biserica Rusească din Tulcea și a avut cinci băieți și două fete. După o discuție cu amiralul Wilhelm Canaris, din data de 4 septembrie 1940, prințul Mihail Sturdza avea să noteze :Horia Sima, face si el aluzie la originea lui Moruzov în felul următor "fața lui lătăreață aproape turtită, dezvăluie o ascendență slavo-mongolă". Numirea definitivă a lui Moruzov în fruntea SSI s-a tărăgănat pentru că el nu avea studiile superioare pe care le cerea postul. Inițial, Moruzov fusese plătit ca diurnist (angajat temporar). Mihail Moruzov a fost arestat la 5 septembrie 1940, din ordinul lui Ion Antonescu, numit prim-ministru cu puteri sporite, în urma abdicării lui Carol al II-lea, care dorea să-l aducă în fața justiției pentru numeroase ilegalități pe care acesta le comisese cât timp a fost la conducerea SSI. În noaptea de 26/27 noiembrie, în timp ce se găsea sub stare de arest în Celula nr. 1, în Închisoarea Militară Jilava (amenajată în incinta Fortului nr. 13), Mihail Moruzov a fost asasinat de un grup de legionari, împreună cu alți 63 de arestați. Generalul Ion Gheorghe, care în perioada 1934-1938 a fost atașat militar la Ankara, a avut ocazia să-l cunoască pe Moruzov, despre care consemnează: Serviciul de siguranță al Deltei a fost prima structură informativă și contrainformativă creată în 1917 de care se leagă strâns activitatea lui Mihail Moruzov. Structura respectivă apare menționată într-un raport al lui Moruzov, înaintat directorului Siguranței, datând din 18 iunie 1917.(citat în ) Denumirea serviciului apare într-un document din 25 septembrie 1917 drept "Echipa de Siguranță din Delta Dunării", iar la 31 ianuarie 1918 ca "Brigada de Siguranță din Delta Dunării".(citat în ) În raportul din 18 iunie 1917, Moruzov menționează și principalele probleme cu care se confrunta în zonă, respectiv : dezertorii români de naționalitate rusă, propaganda bulgărească și germană în rândurile armatei ruse și activitatea lui Prezanov, viceconsulul rus din Sulina. Într-un raport datând din 1934, Mihail Moruzov enumeră câteva din succesele obținute în acea perioadă : capturarea colonelului german von Mayer, șeful serviciului de informații din Dobrogea și de pe țărmul Mării Negre, operațiune desfășurată la 75 km în spatele frontului inamic; arestarea a 156 spioni germani în zonă; împiedicarea inamicului să distrugă vreun depozit al armatei române; împiedicarea încheierii unui acord între Armata Roșie și armatele Puterilor Centrale pe frontul dobrogean prin pătrunderea lui Moruzov și a altor doi agenți în compunerea delegației ruse și informarea amiralului Ion Coandă despre intenția a două divizii ruse aflate pe frontul Salonicului de a se preda germanilor; salvarea unor ofițeri și soldați români din mâinile bolșevicilor, în sudul Basarabiei; dejucarea acțiunilor armatei ruse din aceeași zonă. Acțiunile enumerate nu au fost însă confirmate din surse independente, astfel că spre sfârșitul războiului, activitatea lui Moruzov a fost pusă sub semnul întrebării, instituindu-se o comisie de anchetă. Constantin Maimuca avea să declare mai târziu: Ulterior, pe când activa în cadrul Siguranței din Chișinău, Maimuca l-a suspectat și el că lucra pentru ruși, la fel și prințul Mihail Sturdza. Ancheta nu a reușit să dovedească însă nimic. Arestarea și ancheta ce a urmat s-a datorat se pare conflictului cu noul director al Siguranței statului, Romulus Voinescu, care-l suspecta de spionaj, ca și de o serie de afaceri dubioase, printre care și contrabanda făcută la Gurile Dunării și în Basarabia, cu schimbul rublelor în lei. Imediat după terminarea primului război mondial, s-a pus problema reorganizării unui serviciu de informații și contrainformații în cadrul Marelui Stat Major, un serviciu secret, paralel, cu angajați civili. După unele documente, la propunerea generalului Dragu, după altele, la cea a amiralului Coandă, în 1924 (sau 1925) în fruntea Serviciului Secret (cum se numise până atunci) a fost numit Mihail Moruzov. Inițial, și SSI a avut două secții, analog serviciului de informații al armatei : de informații și contrainformații. În 1928, lui Moruzov i s-a cerut să elaboreze un proiect de reorganizare, care să aducă serviciul la nivelul echivalentelor sale din S.U.A., Franța sau Anglia. După cum ne informează colonelul Gheorghe Petrescu, Moruzov a alcătuit un proiect de reorganizare a tuturor serviciilor de informații, concentrându-le sub o singură direcțiune generală la Președinția Consiliului de Miniștri. Deja, în 1928, SSI se mărise considerabil, având un secretariat general, mai multe secții și o organizare importantă în teritoriu. Deși continua să funcționeze sub tutela - nominală - a Marelui Stat Major, structural și operațional SSI devenise altceva. Principalul pericol venea acum dinspre est. CEKA, apoi OGPU, și în fine, NKVD nu neglijaseră spațiul românesc. După reorganizarea serviciului, și după reconfirmarea lui Mihail Moruzov pe post, acesta, având o poziție extrem de șubredă, datorită lipsei studiilor, dar și a relațiilor în înalta societate, s-a amestecat tot mai mult în politică. Prin tot felul de acțiuni informative, cum a fost complotul colonelului "Precup" sau ostilitatea față de "palat" a lui Barbu Știrbey, Moruzov a reușit să câștige încrederea lui Carol al II-lea și a principalului său colaborator, Ernest Urdăreanu, mareșalul Palatului. Așa a fost trimiterea lui Eugen Cristescu la Paris pentru recuperarea unor fotografii în care Elena Lupescu apărea dezbrăcată(citat în ), sau pentru înscenarea unui proces de "bigamie" gen. Ion Antonescu. Moruzov trimitea informațiile solicitate direct la Palat, în cea mai mare taină. Mulți din colaboratorii lui Moruzov, îi vor atribui acestuia ulterior un mare rol în politica de slăbire a partidelor istorice pusă la cale de Carol al II-lea, șeful SSI devenind atotputernic în politica internă. Singurul document, prin care se poate proba, deocamdată, influența, dar și oportunismul lui Mihail Moruzov față de regele Carol al II-lea, este Raportul întocmit la 7 februarie 1938, prin care propune instaurarea temporară a unui regim autoritar, în scopul de a se însănătoși prin măsuri energice "puterea morală a țării și spiritul de disciplină al fiilor ei". Documentul are, pe prima filă, ordinele rezolutive și semnăturile olografe ale șefului M.StM., generalul Ștefan Ionescu, și a ministrului Apărării Naționale, generalul Ion Antonescu, ceea ce dezvăluie o anumită abilitate din partea șefului Serviciului Secret de a ști să acopere unele luări de poziție importante, prin care și-a consolidat rangul de înalt demnitar al statului.(citat în ) Nu se știe când a ajuns acest raport pe masa de lucru a monarhului. În 9 februarie, de comun acord cu Armand Călinescu, Gheorghe Tătărescu și Ernest Urdăreanu, Carol al II-lea a decis să instituie dictatura personală. Iată ce declara colonelul Gheorghe Petrescu celor ce anchetau "cazul Moruzov", după arestarea acestuia: În 1939, în contextul presiunilor tot mai evidente ale Uniunii Sovietice, la jumătatea lunii iunie, maiorul Ionescu Micandru, este trimis să ia contact cu Abwehr-ul pentru a reînnoda, fără altă pregătire prealabilă, firul colaborării pe linia schimbului de informații privind Armata Roșie și propaganda Cominternului. Eugen Cristescu, urmașul lui Moruzov în fruntea SSI, declara, după război, că acțiunea i-ar fi fost tăinuită până și lui Armand Călinescu, în acel moment prim-ministrul țării, dar că s-ar fi făcut cu știrea lui Ernest Urdăreanu, mareșalul Palatului. În zilele care au precedat izbucnirea celui de-al război mondial, România își declarase în mod oficial neutralitatea, printr-un comunicat dat în 6 septembrie 1939, publicat în Monitorul oficial, nr. 206, din 7 septembrie 1939. Cu toate acestea, regele Carol al II-lea și primul ministru, Armand Călinescu nu intenționau câtuși de puțin să respecte această neutralitate. Marea Britanie propusese guvernului român, preventiv, încă din primăvara lui 1939, aruncarea în aer a instalațiilor petroliere și blocarea cursului navigabil al Dunării, suveranul fiind de acord, cu condiția ca Anglia să acorde despăgubiri. Se prevăzuse de asemenea, distrugerea Portului Constanța. În consecință, serviciile secrete engleze au trimis o echipă de specialiști în sabotaje, condusă de maiorul John Holland. Lucrurile vor fi clare pentru germani, un an mai târziu, în timpul campaniei din Franța, când în cursul bătăliei decisive, în localitatea La-Charité-sur-Loire, soldații germani au capturat o bună parte din arhiva serviciilor secrete franceze. Analiza documentelor găsite a permis germanilor să afle toate detaliile operațiunii. Din documentele capturate a rezultat concursul acordat serviciilor secrete britanice și franceze de către autoritățile românești pentru distrugerea câmpurilor petrolifere de pe Valea Prahovei. Documentele găsite probau indubitabil colaborarea lui Mihail Moruzov, șeful SSI, cu Deuxième Bureau și cu Intelligence Service, deși în iarna lui 1939-40, acesta colaborase relativ bine cu Abwehr-ul pentru contracararea acțiunilor sabotorilor britanici. Jocul dublu al lui Moruzov nu putea avea loc fără acordul lui Armand Călinescu și al regelui, pecetluind soarta acestuia. Același joc dublu, influențat direct de interesele de putere ale "Camarilei", va fi practicat de Mihail Moruzov în relațiile cu Mișcarea Legionară. Eugen Cristescu, cel care îi va urma la conducerea SSI, explică : În data de 3 septembrie 1940, Mihail Moruzov este chemat la Veneția de către Wilhelm Canaris, șeful Abwehr-ului, pentru o discuție privind concentrările de forțe sovietice la granița cu România, siguranța zonelor petroliere și activitatea comunistă în țară. Omologul italian al celor doi, gen. Giacomo Carboni, a participat doar în calitate de gazdă numai la o întâlnire protocolară. Discuțiile au continuat și a doua zi, în 4 septembrie 1940, Mihail Moruzov plecând spre țară la ora 17,17, însoțit de lt.-col. C. Gh. Ionescu Micandru, unde a sosit în ziua următoare, la orele 23,00.(citat în )(Raportul lt.-col. Ionescu Micandru) În gara Pitești, cei doi, Mihail Moruzov și lt.-col. Ionescu Micandru, au fost întâmpinați de adjunctul directorului S.S.I., Niky Ștefănescu, însoțit de un anume Șerbu, pentru a-l lua cu o mașină pe șeful lor. Acesta a refuzat, după care tot restul drumului până la București, s-a retras în compartimentul vagonului de dormit pentru a discuta cu Ștefănescu. Odată ajunși în Gara de Nord, Micandru s-a despărțit de cei doi, care au plecat împreună. În timp ce Moruzov se găsea la Veneția, la ordinul acestuia, Niky Ștefănescu distrusese toate dosarele care probau implicarea ilegală a S.S.I. în jocurile politice ale "Camarilei", astfel că la percheziția efectuată în data de 10 septembrie 1940, inspectorul de siguranță Constantin Maimuca, nu a mai găsit nici un dosar., citat în În aceeași noapte, Mihail Moruzov, împreună cu adjunctul său, a fost arestat de o echipă formată din ofițeri din Statul Major al armatei, și pus ulterior în arest preventiv în Celula nr. 1 a închisorii militare Jilava. În noaptea de 26-27 noiembrie 1940, Mihail Moruzov a fost asasinat de un comando legionar, împreună cu adjunctul său, Nicu Ștefănescu, și cu alte 62 de persoane, dintre care 4 foști demnitari. Legionarii îl acuzau pe acesta, pentru că, în calitate de șef direct al lui Nicu (zis Niky) Ștefănescu, adjunctul său, era responsabil pentru anchetele derulate sub tortură ale acestuia, prin care urmărea să "smulgă mărturisiri" legionarilor arestați. De asemenea contribuise direct la elaborarea listei celor 105 căpetenii legionare ce fuseseră asasinate în 21/22 septembrie 1939, în cadrul operațiunii de represalii ordonate de către Carol al II-lea în urma asasinării lui Armand Călinescu. Mandatul de arestare fusese emis la cererea generalului Ion Antonescu, care în 6 septembrie 1940 fusese investit prim ministru cu puteri sporite de către Carol al II-lea, care abdicase în favoarea fiului său. Pe lângă faptul că distrusese documente de arhivă, Moruzov mai era acuzat și de abateri grave de la regulamentul SSI, deoarece întocmise un "dosar compromițător" despre doamna Lița Baranga, mama lui Ion Antonescu, în vârstă de 82 de ani în 1940, și-i "regizase" acestuia un proces de "bigamie", proces câștigat de general. Adversar ireductibil al activităților ilegale ale lui Moruzov, instigate de Carol al II-lea, Antonescu strângea de peste un deceniu dovezi asupra conspirațiilor politice ale acestuia în cadrul SSI. Dintre cele 64 de victime, Mihail Moruzov a fost singurul care nu a fost împușcat în cap, decesul acestuia datorându-se rănilor produse de mai multe gloanțe care l-au lovit în gât. În ceea ce-l privește pe Ion Antonescu se afirmă că Mihail Moruzov ar fi deținut unul sau mai multe dosare compromițătoare privindu-l pe acesta."Dosarele compromițătoare", o priveau pe Lița Baranga, mama mareșalului, octogenară la acea dată, ca și presupusa "bigamie", pentru care Ion Antonescu obținuse câștig de cauză în instanță. Aceste dosare fuseseră "instrumentate" din ordinul lui Carol al II-lea, pentru a avea un pretext de a-l înlătura pe general. Ion Antonescu avea astfel toate motivele să-l trimită pe Moruzov în fața justiției, pentru nerespectarea statutului SSI. Jurnalistul Mihai Pelin, într-un articol apărut pe blogul personal, reluat în presă, afirmă că Horia Sima ar fi fugit în Germania, pentru a face spionaj în slujba lui Moruzov. Istoricul Armin Heinen, care a făcut cercetări zeci de ani în arhivele naziste, pe urmele legăturilor dintre naziști și Mișcarea Legionară a demonstrat că aceste legături au fost cvasi-inexistente. În Germania, atât Horia Sima, cât și ceilalți legionari, aveau statutul de refugiați politic, cu un regim extrem de sever - supraveghere permanentă, orice activitate politică era categoric interzisă, libertatea de deplasare extrem de redusă, contactul cu cetățeni germani redus la strictul necesar - în caz contrar, riscau să fie extrădați, iar acasă îi aștepta execuția. Altă afirmație a fost făcută de fiica lui Moruzov, Aurora Florina, care într-un interviu afirmă că tatăl ei nu ar fi fost asasinat de legionari, ci de soldați, din ordinul lui Ion Antonescu, afirmând că a văzut răni produse de baionetă pe cadavrul tatălui ei (11 răni de glonț și 5 lovituri de baionetă), chestiune contrazisă de certificatul medico-legal. La fel și afirmația făcută de aceeași Aurora Florina Moruzov, conform căreia șeful Abwehr-ului ar fi venit la București pentru a-l salva pe tatăl ei, afirmație contrazisă categoric de stenograma convorbirii cu Ion Antonescu. Directori ai serviciilor secrete române |
Donațiile necesare fondării au fost primite de la regele Carol Robert de Anjou în anul 1332. În diploma de donație sunt înscrise o serie de construcții aflate în posesia coloniștilor: 60 de case și viile aparținătoare, mori și biserica cu hramul Sf. Ladislau. Documentele din secolul al XIV-lea menționează de mai multe ori doi juzi turdeni, aceasta putând fi interpretat ca o confirmare a independenței administrative ale celor două localități, Turda Veche și Turda Nouă. La 2 februarie 1438 s-a întrunit la Turda Adunarea Generală a nobilimii din Ardeal care a aprobat documentul ”Unio Trium Nationum”. Prin aceasta a fost ratificată uniunea încheiată în septembrie 1437 la Căpâlna, prin care s-au luat măsuri de reprimare a răscoalei țărănești de la Bobâlna.“Dealul Spânzuraților” din cartierul Turda Nouă amintește locul unde au fost spânzurați 9 dintre participanții la Răscoala de la Bobâlna, originari din zona Turda. Luptele interne între trupele austriece (lobonți) și cele ale nobilimii maghiare din Transilvania (curuți), care au urmat morții lui Mihai Viteazu, au provocat mari distrugeri orașului Turda, dar mai ales părților situate în afara incintei fortificate. Îndeosebi Turda Nouă a căzut pradă jafurilor și incendiilor, rămânând aproape depopulată. Sub amenințarea devastărilor pricinuite de ciocnirile dintre cele două tabere, localnicii s-au adăpostit în spatele zidurilor bisericii. Cei care au reușit să supraviețuiască acestor încercări la care au fost supuși, au luat calea pribegiei. În cartierul Turda Nouă se găsesc direct alăturate un cimitir creștin și un cimitir evreiesc (cimitir părăsit, din lipsă de credincioși mozaici). Intrarea în cimitirul creștin se face prin str. Vasile Goldiș, iar intrarea în cimitirul evreiesc prin str. A.I.Cuza. |
Operațiunea Albastru (în limba germană: Fall Blau) a fost numele de cod pentru operațiunea Wehrmachtului german din timpul ofensivei de vară a anului 1942. Ea a dus la declanșarea bătăliilor de la Voronej, Stalingrad și din Caucaz. Se pare că, la început Hitler a dorit să numească această operațiune Siegfried, după numele legendar al unui erou teutonic. Armata Roșie a învins Wehrmachtul la Stalingrad și, după executarea ofensivelor cu numele de cod Uranus și Saturn a distrus mari concentrări de trupe din regiunea Stalingradului și i-a forțat germani să se retragă din Caucaz., Grupul de Armate Sud a fost ales să atace prin sudul stepelor rusești spre Caucaz pentru cucerirea câmpurilor petroliere din această regiune. Ofensiva de vară a fost codificată Fall Blau ("Soluția Albastru" - operațiunile germane erau cazuri sau soluții la problemele de luptă). Principalele forțe ale atacului erau Armatele a 6-a și a 17 germană și Armata I Panzer. În 1942, Armata a 6-a cucerise RSS Ucraineană și se afla într-o poziție potrivită pentru declanșarea atacului. Logistica superioară, stocurile suficient de mari de resurse de bază (combustibil, îmbrăcăminte, alimente, muniție și medicamente), superioritatea tehnologică, aeriană și organizațională au dus la un lung șir de victorii germane în lunile care au urmat atacului inițial. Factorii care au determinat organizarea Operațiunii Albastru au fost: Succesul Armatei a 6-a și a unor unități avansate în cea în sud-estul URSS (Ucraina). Cucerirea portului Odesa și a Kievului, folosite ca puncte de sprijin naval și aerian. Condițiile geografice perfecte pentru atacul regimentelor mecanizate și a celor de tancuri până dincolo de Stalingrad, adică stepe vaste. Nevoie stringentă pentru cucerirea unor zăcămnite bogate de țiței care să sigure scurtarea drumului pentru aprovizionarea trupelor Axei din URSS. Erau vizate zăcămintele din regiunea Baku. Cucerirea ultimelor regiuni industriale sovietice din Rusia Europeană, condiție care ar fi asigurat înfrângerea sovieticilor lipsiți de fabricile și materiile prime care sprijineau efortul de luptă al Armatei Roșii. Planul german prevedea atacul pe trei direcții principale în sudul Rusiei: Armata a 6-a germană (Friedrich Paulus) trebuia să atace dinspre Harkov paralel cu Armata a 4-a Panzer și să atingă la rândul ei malurile Volgii. Armata I Panzer trebuia să atace spre bazinul inferior al râului Don, fiind sprijinită de Armata a 17-a. Aceste trei atacuri erau menite încercuirii și distrugerii trupelor sovietice. Sovieticii nu aveau informații și nici nu erau capabili să facă prognoze realiste asupra principalei ofensive germane a anului 1942. Stalin era convins că obiectivul german al anului 1942 era regiunea Moscova. Doar 10% din totalul efectivelor sovietice fuseseră concentrate pe frontul de sud. Ofensiva germană a fost declanșată pe 28 iunie 1942. De-a lungul întregului front, forțele sovietice s-au retras sau au fost depășite de atacul german. Până pe 5 iulie, elementele avansate ale Armatei a 4-a Panzer au atins malul râului Don lângă Voronej și s-a împotmolit în luptele pentru cucerirea orașului. În această perioadă, sovieticii au profitat de răstimpul cucerit pentru a aduce noi întăriri. Pentru prima oară de la declanșarea războiului, sovieticii nu luptau cu disperare ca să apere fără sorți de izbândă pozițiile defensive, ci se rertăgeau în ordine. Când trupele germane care executau manevrele de învăluire au făcut joncțiunea, au prins în capcană numai soldați rătăciți sau mici unități de ariergardă. Hitler a tras consluzia că rușii își epuizaseră toate rezervele de soldați mobilizabili. Înfuriat de întârzierile din executarea planului și crezând că centrul defensivei sovietice avea să fie mai ușor străpuns, Hitler a modificat planul original al Operațiunii Albastru. Astfel, a fost reorganizat Grupul de Armate Sud în două grupuri mai mici: Grupul de Armate A (Paul Ludwig Ewald von Kleist), care cuprindea Armata a 17-a germană și Armata I Panzer, și Grupul de Armate B (Ewald von Kleist), aceasta din urmă cuprinzând armatele a 6-a, a 2-a germane, armata a 4-a panzer și armatele ungare, italiene și române. Gupului de Armate A i s-a trasat sarcina să avanseze spre Caucaz și să cucerească câmpurile petroliere de la Baku. Grupului de Armate B i s-a trasat sarcina să cucerească Stalingrad. Succesul inițial al atacului Armatei a 6-a a fost de asemenea natură încât Hitler a ordonat Armatei a 4-a Panzer să se alăture Armatei I de tancuri și să forțeze traversarea cursului inferior al Donului. Această mișcare bruscă a unei întregi armate a creat mari probleme logistice, printre altele și stării proaste a drumurilor sovietice. Dopurile de trafic au întârziat atât înaintarea Grupului A cât și a Grupului B. De asemenea, a lipsit Armata a 6-a de sprijinul vital al tancurilor, încetinindu-i înaintarea și oferind astfel rușilor timp suplimentar pentru consolidarea pozițiilor lor defensive. Grupul A a cucerit Rostovul pe 23 iulie 1942. În același timp, rușii au început o luptă eficientă de partizani în spatele liniilor germane și a implicat germanii în lupte grele urbane. În acest timp, principalele forțe sovietice au reușit în același timp să iasă din încercuire Armata a 6-a a traversat Donul pe 21 august, ceea ce i-a perimis Grupului B să stabilească o linie defensivă de-a lungul râului, folosind armatele maghiare, italiene și române. După aceasta, Armata a 6-a a înaintat spre Stalingrad. În momentul în care Stalingradul a intrat în raza de acțiune a bombardierelor Luftwaffe, orașul a fost supus la atacuri aeriene continui, care a ucis numeroși civili și a transformat clădirile în mormane de ruine. Atacul terestru asupra Stalingradului s-a dat pe două direcții, Armata a 6-a dinspre nord și Armata a 4-a Panzer dinspre sud. Între aripile acestui clește german a rămas o pungă, aici fiind plasate două armate sovietice. Pe 29 august, Armata a 4-a Panzer a atacat prin această pungă spre Stalingrad. Armata a 6-a a încercat la rândul ei să atace, dar tancurile sovietice au contraataacat, întârziind cu trei zile înaintarea germană, ceea ce a permis evacuarea majorității trupelor sovietice din pungă și retragerea spre pozițiile defensive din Stalingradul. Gheorghi Jukov a fost numit la comanda apărării orașului la începutul lunii septembrie. El a organizat o serie de atacuri dinspre nord, care au întârziat și mai mult încercarea Armatei a 6-a de închidere a încercuirii Stalingradului. Trupe noi sovietice au fost trimise în apărarea orașului asediat, luând poziție pe malul estic al Volgii. După ce a reușit să respingă toate contraatacurile sovietice, Armata a 6-a și-a reluat atacul spre Stalingrad în septembrie. Pe 13 septembrie, germanii au intrat în suburbiile sudice ale Stalingradului, începând una dintre cele mai sâgeroase bătălii ale războiului și totodată un punct de cotitură al întregii conflagrații mondiale. Al doilea război mondial - Frontul european de răsărit |
A doua ofensivă de la Rjev-Sicevka, cunoscută și cu numele de cod Operațiunea Marte, a fost o operațiune strategică lansată de forțelel sovietice împotriva celor germane lansată pe 25 noiembrie în punga de la Rjev din apropierea Moscovei. Ofensiva a fost una dintre bătăliile sângeroase și de cele mai multe ori fără rezultat din regiunea orașelor Rjev, Sicevka și Viazma dintre ianuarie 1942 și martie 1943. Aceste bătălii au căpătat tristul nume de "Mașina de tocat carne de la Rjev" ("Ржевская мясорубка") datorită numărului uriaș de soldați căzuți la datorie, în special de partea sovietică. Ofensiva a fost o operațiune comună a două fronturi: Frontul sovietic vestic și Frontul Kalinin, coordonate de Gheorghi Jukov. Numeroase detalii ale luptelor sunt încă necunoscute, așteptându-se încă desecretizarea unor arhive militare sovietice. Istoricul american David Glantz considera că această ofensivă a preocupat mai mult Marele Stat Major sovietic STAVKA) decât Operațiunea Uranus, care s-a desfășurat în aceeași perioadă, iar minimizarea ei și transformarea ei doar într-o operațiune desfășurată în sprijinul luptelor de la Stalingrad a fost cauzată mai degrabă de propagandă. Istoricul american susține că această operațiune era menită străpungerii frontului german până adânc în spatele Grupului de Armate Centru german. Al doilea război mondial - Frontul european de răsărit |
Bătălia de la Luki a avut loc în iarna 1942-1943 între forțele sovietice și cele germane în regiunea orașului Velikie Luki. La mijlocul lunii noiembrie, a avut loc o tentativă sovietică de cucerire a orașului, cu doar câteva zile mai înainte de declanșarea Operațiunii Uranus, care a dus la încercuirea germanilor din regiunea Stalingradului. Velikie Luki a fost încercuit de sovietici. Garnizoana germană foarte puternică și fortificațiile ridicate în zonă i-a împiedicat pe sovietici să cucerească orașul. În timp ce sovieticii luptau să distrugă sistemul defensiv al germanilor, aceștia au încercat să despresureze garnizoana prin atacuri din exterior. Mai multe încercări de spargere a încercuirii au eșuat, dar la ultima dintre ele, mai multe comandouri din Regimentul Branderburghez s-au infiltrat în oraș și au ajutat resturile garnizoanei germane din partea vestică a orașului să se strecoare afară din încercuire, iar Velikie Luki a fost ocupat de sovietici. Germanii din partea răsăriteană a orașului s-au predat pe 16 ianuarie 1943. În această perioadă, cea mai mare parte a soldaților Grupului de Armate Centru era angajată în luptele împotriva ofensivei sovietice de la Rjev-Sicevka. Mai înainte de începerea luptei, forțele din regiunea Velikie Luki se aflau sub controlul Corpului al 59-lea german de sub comanda generalului Chevallerie. În timpul luptelor, Corpul de Armate al 59-lea a fost redenumit teporar Grupul Chevallerie, pentru despresurarea garnizoanei fiind creat Grupul Wöhler. Grupul Chevallerie și-a recăpătat numele inițial (Corpul de Armate al 59-alea) după bătălie. Cea mai mare parte a trupelor frontului Kalinin (Maxim Purkaev) era angajat în luptele ofensivei Rjev-Sicevka de la sud de Velikie Luki. Numai unitățile flancului său drept au participat la luptele de la Velikie Luki. Al doilea război mondial - Frontul european de răsărit |
Leone este celebru pentru filmele sale western, cunoscute drept spaghetti western (datorită țării de origine), precum și pentru stilul său de a alătura scene filmate în prim-planuri extreme cu altele filmate la distanță, ca de exemplu prima scenă din filmul The Good, the Bad and the Ugly (în română, Bunul, răul și urâtul) din 1966. Este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei, cunoscut în special pentru filmele sale de gen spaghetti-occidental. În ciuda faptului că regizat câteva filme, design-ul a făcut școală și au contribuit la renașterea occidental în anii șaizeci, datorită titluri, cum ar fi Pentru un pumn de dolari, pentru câțiva dolari mai mult, Bunul, răul și urâtul (care formează așa-numita „trilogia dolar“), o dată la un moment dat în Occident și un pumn de dinamită, în timp ce o dată la un moment dat în America a restructurat lexiconul de film cu gangsteri (ultimele trei filme în loc să facă „trilogia de timp „). În 1972, cu Giù la testa a câștigat David di Donatello pentru cel mai bun regizor. În 1985, cu Once Upon a Time in America a câștigat Silver panglicii la directorul de cel mai bun film, ea a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun regizor și a fost nominalizat pentru David di Donatello pentru cel mai bun film străin. În 1984 ia fost acordat și David di Donatello René Clair (premiu care nu mai este acordat). La 9 octombrie 2014 a primit un premiu special în memoria Fundației italiene americane la ceremonia de decernare a premiilor americane la Camera Deputaților. Sergio Leone s-a născut la Roma la 3 ianuarie 1929, fiul lui Roberto Roberti (numele artei de Vincenzo Leone, 1879-1959), un regizor și actor inițial Torella dei Lombardi (în provincia Avellino), considerat unul dintre pionierii italieni de film mut, și Bice Waleran, actriță, născută dintr-o familie de origini austriece. |
Dragavei, sau ștevie creață, crestățea, hrenuț, limba-boului, bronghi, brozdii, hrenuț, măcrișul calului, sceava, stegie, (Rumex crispus) este o plantă erbacee perenă din familia Polygonaceae, nativă Europei și Asiei. Are tulpină înaltă, cu flori mici, verzui, cu frunze dințate, lungi si înguste, comestibile. |
Codul rutier din România, intrat în vigoare de la 1 decembrie 2006, prevede sancționarea șoferilor indisciplinați cu puncte de penalizare. La acumularea a 15 puncte de penalizare se suspendă permisul de conducere pe o perioadă de 30 zile. Dacă în următoarele 12 luni se recidivează, permisul este suspendat pe o perioadă de 60 de zile. Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenției. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Creditul inițial este de 20 (douazeci) de puncte. nerespectarea semnificației indicatoarelor: În conformitate cu prevederile art. 208 din R.A.O.U.G. 195/2002 Republicată titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul să obțină, personal, la sediul poliției rutiere din județul care îl are în evidență, informații cu privire la numărul de puncte ce i-au fost aplicate. Odat. ro - lista tuturor penalizarilor auto explicate pe indelete in functie de numarul de puncte alocat fiecarei greseli. |
Divizia Albastră, o unitate spaniolă de voluntari care a luptat de partea Germaniei Naziste în timpul celui de-al doilea război mondial, pe frontul al doilea război mondial. Brigada irlandeză (războiul civil spaniol), o unitate de voluntari fasciști irlandezi care au luptatu de partea falangiștilor spanioli în războiul civil spaniol, numită și Divizia Albastră |
Premiera operei a avut loc la Teatro alla Scala din Milano, în 5 martie 1868, dar versiunea definitivă, destul de mult modificată, a fost prezentată publicului de-abia în 1881. Cete îngerești aduc cântece de slavă cerescului Părinte. Mefistofele, acest înger decăzut, ironic și sfidător, provoacă o discuție între el și Divinitate având ca subiect sufletul lui Faust. Mefistofele este convins că nu va fi dificil să îl convertească spre rău pe acest om însetat de cunoaștere. În zi de sărbătoare, oamenii petrec și dansează. Faust și discipolul său Wagner, amândoi fiind mereu cu gândul la studiu și știință, nu sunt interesați să participe la această bucurie colectivă generată de revenirea primăverii. Prin mulțime își face apariția un călugăr misterios care îl va urmări pe Faust ca o umbră. Faust se retrage din zgomotele mulțimii în camera sa pentru a medita asupra rostului său în Univers. Călugărul îi întrerupe gândurile, arătându-și adevărata identitate. Este însuși Mefistofele care îi propune lui Faust un pact: toate plăcerile, bucuriile și bogățiile contra sufletului său pe care i-l va dărui după moarte. Faust acceptă, dorind să cunoască Fericirea Absolută. Astfel pornesc amândoi într-o mare călătorie inițiatică. Într-un spațiu ce simbolizează grădina Marthei, Faust a cunoscut-o pe Margherita. Gingășia și puritatea ei îl înflăcărează pe Faust tot mai mult, încercând prin orice mijloc să obțină o întâlnire fără știrea mamei tinerei fete. Mefistofele încearcă în acest timp să distragă atenția Marthei, care trebuie să aibă grijă de Margherita. Planul reușește și fata cade în brațele iubitului său. Mefistofele îl duce pe Faust în lumea sa cumplită, cea a vrăjitoarelor și a spiritelor răului, spirite ce capătă o amploare deosebită în noaptea sabatului. Faust urmărește îngrozit aceste ritualuri și prosternări către Satan. Deodată, în mijlocul acestor dezlănțuiri malefice, Faust are o viziune: Margherita este încătușată în lanțuri. Faust este chinuit de remușcare pentru că a nenorocit un suflet. Mefistofele reușește însă să-l atragă din nou în lumea sa malefică. Margherita este în închisoare cu mintea rătăcită. A săvârșit două fapte cumplite: și-a omorât mama, apoi copilul. Faust dorește să o salveze prin puterea lui Mefistofele. Margherita respinge însă forța malefică, preferând moartea, care înseamnă totodată și mântuirea ei. Mefistofele îl conduce pe Faust într-o lume ideală, în Grecia pașnică și plină de armonie, dar care datorită unei femei, Frumoasa Elena, a cunoscut unul dintre cele mai cumplite războaie: Războiul Troian. Pantalis și Nereo împreună cu un întreg alai aduc imnuri acestei frumuseți ideale. Dar Elenei îi revin în minte, asemenea unui coșmar, imaginile sângeroase ale războiului. Faust este fermecat de chipul Elenei, dar dezamăgit atunci când îi cunoaște sufletul. Mefistofele și Faust se reîntorc din marea lor călătorie. Faust a cunoscut iubirea reală, a încercat să atingă iubirea ideală. Dar fericirea perfectă pe care o căuta n-a întâlnit-o.”Realul a fost durerea, iar idealul, visul”. Realizează în acel moment că singura iubire statornică, ce nu dezamăgește niciodată, ce dă echilibru vieții, este iubirea de Dumnezeu. Mefistofele încearcă cu disperare să nu piardă sufletul lui Faust, care alege însă triumful rațiunii, al forței benefice și lumina salvatoare a Divinității, meritându-și astfel Mântuirea. |
Alegerile prezidențiale din România din anul 2009 au avut loc la expirarea mandatului celui de-al patrulea președinte al țării, Traian Băsescu. Acesta a depus jurământul la data de 20 decembrie 2004 și deținea, potrivit Constituției, un mandat de 5 ani. Acestea au fost primele alegeri prezidențiale din România care au avut loc separat de alegerile legislative, primele alegeri prezidențiale care s-au desfășurat odată cu un referendum și primele alegeri prezidențiale din România după aderarea la Uniunea Europeană. Și-au putut depune candidatura pentru funcția de președinte cetățenii români în vârstă de cel puțin 35 de ani, care au strâns cel puțin 200.000 de semnături ale cetățenilor cu drept de vot. Primul tur de scrutin a avut loc pe data de 22 noiembrie, iar turul doi, pe 6 decembrie. S-au înscris 12 candidați dintre care 3 independenți. Radu, Principe al României, soțul Prințesei Margareta a României și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale la 9 aprilie 2009; ulterior s-a retras din cursa electorală. Nati Meir, candidat independent, a fost arestat pe 20 octombrie 2009 pentru punere în circulație de valori falsificate și deținere de valori falsificate în vederea punerii în circulație, falsificare de valori străine și înșelăciune. Două zile mai târziu și-a anunțat retragerea din cursa prezidențială. Organizarea alegerilor și a referendumului au costat statul român aproximativ 40 de milioane de euro. În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoană și președintele în exercițiu Traian Băsescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor. Publicația germană Handelsblatt sub titlul "Fondul Monetar Internațional privește fascinat la alegerile din România" subliniază importanța alegerilor din 22 noiembrie deoarece FMI va acorda României următoarea tranșă a împrumutului doar în condiții de stabilitate politică. Alt cotidian german, Tagesspiegel, comentează "La alegerile prezidențiale din România candidează 12 candidați, unul mai lipsit de credibilitate decât celălalt". Vocea Americii titrează „Prezidențialele din România, umbrite de criza politică“.Financial Times comentează „viitorul președinte al țării va avea o influență redusă asupra politicilor financiare atât de necesare țării." Jurnaliștii de la publicația austriacă Wiener Zeitung notează că "După săptămâni întregi de paralizie politică, scrutinul aduce o clarificare a raporturilor de forțe și un impuls decisiv pentru formarea noului guvern." Conform exit-poll-urilor de la ora 19 (publicate la ora 21:00) și care nu includeau estimările voturilor la secțiile din străinătate, Mircea Geoană era dat câștigător al alegerilor. Conform rezultatelor de luni, 7 decembrie 2009, publicate de Biroul Electoral Central, Traian Băsescu a câștigat alegerile cu 50,33% din numărul total de voturi valabil exprimate. Aceste date au rămas provizorii până la validarea lor de către Curtea Constituțională. Curtea Constituțională a validat rezultatele după ce a cerut o renumărare a voturilor anulate; această renumărare nu a dus la o schimbare semnificativă a rezultatelor. În străinătate au votat 147.754 de cetățeni români, cei mai multi cu domiciliul in Italia - peste 40.000. Acesta a fost cel mai mare număr de votanți în străinătate de până atunci. În urma numărării voturilor și renumărării voturilor inițial anulate, rezultatele finale sunt: Opoziția a decis să conteste rezultatul; Mircea Geoană a anunțat că social-democrații vor contesta alegerile la Curtea Constituțională și că vor prezenta dovezi de fraudă electorală. Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea : „a existat un număr mare de buletine de vot anulate, au fost modificate multe procese verbale cu rezultatele votului și turism electoral masiv”. Dragnea a mai declarat: „românii au votat pentru Mircea Geoana, dar aparatul de stat al lui Băsescu l-a făcut câștigător prezidențial al alegerilor prin fraudă”.Vorbind despre „sistemul de fraudare și de furt” al PDL, social-democratul Victor Ponta a făcut o declarație controversată: „Știam că ne batem cu ei. Trebuia să câștigăm la zece procente ca să nu ne batem cu ei, dar nu am câștigat la zece, probabil am câștigat doar la trei-patru. Și atunci sistemul lor a fost mai bun.” Afirmația lui Ponta a fost interpretată de presă ca un act ratat privitor la fraudarea alegerilor. Mircea Geoana, a declarat că social-democrații exclud orice colaborare cu Traian Băsescu și partidul său, și că păstrează colaborarea cu PNL și UDMR în Parlament. La 8 decembrie, Partidul Social Democrat a depus o cerere de anulare și repetare a turului II al alegerilor prezidențiale la Curtea Constituțională, declarând că alegerile au fost fraudate masiv. Pe data de 11 decembrie, Curtea Constituțională a decis renumărarea voturilor nule din al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Este vorba de de voturi, de două ori mai multe decât numărul voturilor care îl despart pe Traian Băsescu de contracandidatul său, Mircea Geoană. Băsescu, aflat în vizită la Bruxelles, a catalogat decizia Curții drept normală, legală și constituțională. Renumărarea voturilor nule a relevat că din cele de voturi nule înregistrate, erau voturi valabile anulate în mod eronat, iar din acestea de voturi erau pentru Traian Băsescu și 987 pentru Mircea Geoană. În 14 decembrie 2009, în aceeași zi în care s-a finalizat renumărarea voturilor nule, Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor, confirmând realegerea lui Traian Băsescu. |
A fost rivalul (și prietenul) lui Jacques Offenbach. Fiul său, tot comedian, purta numele de scenă Gardel-Hervé. Tatăl său era un brigadier de jandarmi francez, iar mama sa spaniolă. De mic copil a dovedit calităti muzicale, manifestările lui mărginindu-se la mediul familial, în școală sau la catedrala din localitate. Când Florimond a împlinit 10 ani, în 1835, i-a murit tatăl, rămânând astfel fără nici un sprijin material. Pleacă la Paris cu mama lui. Aici, pentru a-si putea câștiga existența, a trebuit să se adapteze, ca să-și dezvolte talentul, în tot felul de meserii: corist, organist, mașinist, comediant, actor de teatru, cântăret, șef de orchestră, director de teatru (a fondat “Folies-Concertantes” în 1854), libretist, compozitor etc. Dar Florimond Ronger a făcut mai întâi școală serioasă, de cultură generală și muzicală. Docil și tenace, tânărul Florimond învață istoria, filozofia, literatura și poezia, studiind în același timp sârguincios muzica - teoria, armonia, contrapunctul, orchestrația, pianul, orga. Câstigându-și existenta ca organist la diferite catedrale din Paris, Hervé începe să compună vodeviluri, opere-buffe, pantomime, fantezii, farse, balete, balete-pantomimă, operete, cântece, romanțe, muzică de café-concert, muzică religioasă (messe, cantate), muzică simfonică etc. La vârsta de 17 ani, în 1842, compune primul vodevil - „L’Ours et la Pacha” - ca până la sfârsitul vietii să lase posteritătii un număr imens de lucrări: peste 120 de vodeviluri, pantomime, operete, mai bine de 20 de balete, reprezentate la „Folies-Bergeres” și la „Teatrul Imperial” din Londra etc. Dacă tinem seama și de faptul că la mare parte din lucrările lui a compus textele și a făcut libretele, că toată viata a fost interpretul lucrărilor lui, uneori executând și trei roluri într-un spectacol, că deținea direcția teatrului, că făcea naveta Paris-Londra, că dirija simfoniile lui Beethoven sau cânta la orgă muzica proprie la „Saint-Eustache” sau la „Bicetre”, ne dăm seama de dimensiunile activitătii lui Hervé. Contemporanii și cronicile vremii, vorbind despre Hervé, au ales întotdeauna cele mai caracteristice imagini: jovial, spiritual, sincer, efervescent, subtil, burlesc, antrenant, exuberant, sarcastic, extravagant. Pentru o mai clară înțelegere, creația lui Hervé trebuie împărtită în 3 mari perioade: Melodist de mare inspiratie, cunoscător al mestesugului componistic, Hervé a lăsat posterității pagini de mare valoare artistică. Solidele cunostințe tehnice muzicale, căpătate în anii de studiu, l-au ajutat să realizeze pagini durabile, pagini de operetă veritabilă “care să facă publicul să râdă”. La 3 noiembrie 1892, jovialul Florimond Ronger, zis Hervé, moare, fără a fi cunoscut în viată răgazul, odihna. A compus până în clipa morții. |
Premiera, în trei acte, a avut loc la 26 ianuarie 1883 la Théâtre des Variétés din Paris. Subiectul operetei cuprinde multe aspecte luate chiar din viața compozitorului. Ridiculizează principiile și metodele de educație folosite în pensioanele de călugărițe, unde elevele primeau o educație artificială, ruptă de viață, departe de realitate dar plină predici religioase, de falsă pioșenie, transformându-le în mironosițe acre și speriate. Totodată satirizează obiceiurile rele deprinse de ofițeri care dădeau exemple negative subalternilor. Tânărul Celestin duce o dublă existență: la mânăstire ocupă postul de organist și maestru de muzică, iar seara, după ce-și termină serviciul, merge discret la teatru unde, sub numele de Floridor, repetă opereta sa “Babet și Cadet”. Colonelul Alfred Chateau - Gibus, fratele Maicii superioare a mânăstirii îi face o vizită acesteia, propunându-i să o mărite pe Denise de Flaviny, cea mai bună elevă a pensionului cu un locotenent din regimentul său, Fernand de Champlâtreux. În urma acestei căsătorii mânăstirea va primi o importantă donație. Denise, care iubește în taină teatrul, descoperă că Celestin este de fapt autor de operetă și dorește din tot sufletul să participe și ea la premieră. Tânărul locotenent Champlâtreux, nu prea încântat de o căsătorie silită, vine să o cunoască pe Denise, dar i se îngăduie doar să-i vorbească fără să o vadă. Celestin este înștiințat de Maica superioară că trebuie să o conducă pe Denise chiar în seara premierei operetei sale la Paris, la părintii ei care au chemat-o urgent. Denise rezolvă imediat încurcătura, propunându-i “maestrului de muzică” să plece cu trenul următor la Paris, ca să poată asista și ea la premieră. În culisele teatrului Pontarcy, artiștii, directorul trupei și regizorul de culise sunt emoționați, cum este și firesc în seara premierei. Corinne, interpreta principală și vedeta trupei, extrem de capricioasă, datorită unor scene de gelozie, pleacă cu colonelul Chateaux Gibus după primul act, spre disperarea directorului. Dar Denise, care învățase în secret opereta pe dinafară salvează situația, interpretând ea rolul principal. În culise îl cunoaște pe tânărul locotenent Champlâtreux, neștiind că acesta îi fusese destinat ca soț, înainte de a pleca din mănăstire. După terminarea premierei care s-a încheiat cu mare succes datorită Denisei, Floridor dorește să ajungă cu ea cât mai repede la Paris. Sar amândoi pe una din ferestrele teatrului, dar îi prinde o patrulă și îi arestează, luându-i drept hoți. În curtea regimentului, Floridor și Denise sunt aduși de un soldat și luați în primire de caporalul Loriot, cu intenția de a fi arestați ca niște delincvenți. Ofițerii din regiment, care au asistat la premiera operetei lui Floridor, au surpriza de a o reîntâlni pe “tânăra artistă” și pe autor. Cu toții doresc să bea o cupă cu șampanie, sărbătorind încă o dată succesul premierei, spre disperarea lui Floridor care are misiunea de a o duce pe Denise la Paris. În timpul acestei sărbătoriri apare locotenentul Champlâtreux. Este stupefiat în momentul în care o regăsește tocmai în curtea regimentului pe cea de care s-a îndrăgostit cu o seară înainte la teatrul “Pontarcy”. La sosirea Colonelului, Denise și Floridor trebuie ascunși și deghizați în soldați. Încercând să facă față situației, Denise îmbrăcată în recrut, cântă un cuplet militar. Datorită lui Champlâtreux și Loriot, cei doi reușesc să fugă din regiment, fără să li se descopere adevărata identitate. Pierzând toate trenurile spre Paris, Floridor și Denise se reîntorc la mânăstire inventând Maicii superioare o poveste din care a reieșit clar că Denise nu vrea să se mai mărite cu cel pe care i l-a ales familia. Colonelul Chateaux Gibus revine și el la mânăstire anunțându-și sora că nici locotenentul Champlâtreux nu vrea să se mai însoare, deoarece și-a permis să se îndrăgostească de o actriță. Astfel Denise află că tânărul locotenent e cel cu care ar fi trebuit să se căsătorească de la început. Spre surpriza tuturor, apare Louis de Flavigny, tatăl Denisei. Acesta a aflat că Champlâtreux nu e un ofițer atât de “neprihănit” și interzice căsătoria lui cu Denise. Dar situația se lămurește atunci când cei doi tineri se revăd la mânăstire. Își mărturisesc dragostea în ciuda protestelor domnului Louis de Flavigny și, mai mult decât atât, Denise se decide să devină actriță, împlinindu-și astfel visul. |
Noël Bernard se poate referi la una din următoarele persoane: Noël Bernard (1925 - 1981), jurnalist și analist politic al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă |
Albumul lor de debut, Van Halen (1978), i-a plasat printre liderii scenei [rock] din SUA, iar din 1978 până în 1998, grupul a lansat unsprezece albume de studio, fiecare din acestea intrând direct în Top 20 al clasamentului muzical Billboard 200, numărul total de albume vândute în întreaga lume fiind de peste 75 milioane. Van Halen a obținut mai multe nominalizări la premiile Grammy precum și distincția în cartea recordurilor Guinness pentru cele mai multe hituri la numărul 1 de pe Lista de Mainstream Rock a revistei Billboard. Conform datelor furnizate de Asociația Industriei de Înregistrări din America (Recording Industry Association of America - RIAA), Van Halen ocupă locul 19 pe lista celor mai bine vânduți artiști ai tuturor timpurilor (având peste 56 milioane de albume vândute numai în SUA) și este unul din doar cinci grupuri de rock care au avut două albume cu peste 10 milioane de copii vândute în SUA. Atât grupul cât și cei mai longevivi membri au fost incluși în Rock and Roll Hall of Fame la data de 12 martie 2007. Pe lângă admirația pentru contribuțiile artistice, succesul comercial și popularitatea imensă, grupul este celebru pentru dramele legate de postul de solist vocal. Deși instrumentiștii de bază au rămas aceiași (Eddie Van Halen la chitară, Alex Van Halen la tobe și, până în 2006, Michael Anthony la chitară bas), grupul a înregistrat albume de studio cu trei soliști diferiți: David Lee Roth, Sammy Hagar și Gary Cherone. Fiecare din aceștia a părăsit formația (cel puțin dată) în circumstanțe tulburi. In 2006 Michael Anthony a fost înlocuit de Wolfgang Van Halen, fiul lui Eddie. În urma turneului din 2004, grupul a luat o pauză până în septembrie 2006, iar de atunci statutul grupului a fost discutat de membri de mai multe ori, deși detaliile știute sunt vagi. În afară de trei melodii noi din 2004, formația nu a lansat nimic nou de la albumul Van Halen III din 1998. |
Aceasta desfășoară activități atât în Upstream, cât și în Downstream. OMV produce și comercializează petrol și gaze, surse de energie inovatoare și soluții petrochimice de ultimă generație - într-un mod responsabil. Cu o cifră de afaceri la nivel de grup de 19 mld. EUR și un număr de angajați pe plan mondial de 22.500, OMV Aktiengesellschaft este una dintre cele mai mari companii industriale din Austria listate la bursă. După patru ani (1960), compania a inaugurat Rafinăria Schwechat lângă Viena, iar în 1968 a fost semnat primul contract de furnizare de gaze naturale cu fosta URSS. [3] La sfârșitul anului 1987, în cadrul primei listări la bursă a unei companii naționalizate din Austria, compania ÖMV a fost privatizată în proporție de 15%. În 1989, OMV a achiziționat o cotă de 25% din grupul de firme Borealis, producător de materiale plastice. Prima benzinărie ÖMV a început să funcționeze în 26 iunie 1990 în Wien-Auhof. La sfârșitul anului 1994, International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi a achiziționat 19,6% din acțiunile grupului. În 1995, denumirea grupului a fost schimbată din „ÖMV“ în „OMV“, deoarece în multe limbi nu este uzuală trema „Ö“. La începutul anilor 2000, OMV a început să se dezvolte în Europa de Est prin achiziția a circa 10% din compania ungară petrolieră MOL, iar în 2003, a achiziționat Divizia Explorare și Producție a German Preussag Energie extinzându-și astfel rețeaua de benzinării. În anul 2004, OMV a devenit liderul de piață în Europa Centrală și de Est prin achiziționarea a 51% din grupul românesc de petrol și gaze naturale Petrom, care a reprezentat cea mai mare achiziție din istoria OMV. În același an, OMV și-a majorat capitalul social, astfel încât acțiunile tranzacționate pe bursă au depășit pentru prima dată cota de 50 %. După vânzarea a 50 % din compania subsidiară Agrolinz Melamine International GmbH către IPIC în anul 2005, OMV a preluat, împreună cu IPIC, grupul Borealis în întregime. În 2006, OMV a achiziționat 34% din grupul petrolier turc Petrol Ofisi. În mai 2006, consiliile de administrație ale OMV și Verbund, grupul austriac de utilități, au anunțat că se intenționează o fuziune. Totuși, acest plan a eșuat din cauza opoziției unor miniștri de stat austrieci. În 2007 OMV și-a mărit participația la grupul petrolier ungar MOL la 20,2%. Apoi, OMV și-a vândut întreaga participație în luna martie 2009, după ce MOL a respins o ofertă de cumpărare în 2008 și Comisia UE a impus unele cerințe extrem de stricte în vederea aprobării achiziției. La sfârșitul anului 2010, OMV a achiziționat participația deținută de Dogan Holding în Petrol Ofisi, ceea ce a crescut participația la 95,75%. În 2012, sonda Domino-1 în blocul Neptun a făcut cea mai semnificativă descoperire a anului care are potentialul de a deveni cel mai important zăcământ de gaz descoperit de OMV. Pe 31 octombrie 2013 a fost încheiat cu succes acordul cu compania norvegiană Statoil, care includea participații la zăcăminte de petrol și gaze în Norvegia și Marea Britanie). Rezervele dovedite și probabile vor fi mărite prin această participație cu circa 320 de milioane boe. Având o valoare de 2,65 mld. USD, aceasta este cea mai mare achiziție din istoria OMV. În luna decembrie 2013 a fost semnat un acord pentru vânzarea participației de 45% deținută în cadrul companiei germane Bayernoil. Vânzarea s-a încheiat în 2014 în luna iunie. După ce OMV și-a sporit interesul în Petrol Ofisi la 100% în 2015, în 2017 a vândut compania la Vitol Group. Cele mai importante participații ale OMV Aktiengesellschaft sunt prezentate mai jos, cu alte participații deținute de segmentele de afaceri corespunzătoare: În sectorul Downstream Gas, volumul vânzărilor de gaze naturale a fost de 109 TWh în 2016. OMV operează o rețea de conducte de gaze naturale în Austria și deține instalații de stocare a gazelor cu o capacitate de 2,7 miliarde mc (30 TWh). Centrul European de Gaze din Europa (CEGH) este o platformă bine stabilită de tranzacționare a gazului Nodul de distribuție a gazului din Baumgarten și este cel mai mare punct de distribuție și gaze din Europa Centrală pentru gazul rusesc. OMV operează, de asemenea, două centrale electrice pe gaz, una în România și una în Turcia. În 2017, OMV Petrom, condus de Mariana Gheorghe, a fost implicată într-un scandal de evaziune fiscală. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au pregătit un dosar referitor la eventuale fapte de evaziune fiscală și probleme legate de contractul de privatizare în urma căruia OMV a cumpărat Petrom. |
Ceremonia acordării premiilor Grammy, desfășurată de obicei în luna februarie, este considerată a fi echivalentul industriei americane de înregistrări la premiile Oscar pentru industria filmului. A 50a ediție a premiilor anuale Grammy a avut loc duminică 10 februarie 2008 la sala Staples Center din Los Angeles, California. Nominalizările au fost anunțate pe data de 6 decembrie 2007. Premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală pop masculină Îm 2012 s-au acordat premii pentru 82 de categorii. |
A scris versuri, conform unei tradiții cărturărești de familie. A participat activ la mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni, declanșată odată cu izbucnirea revoluției din februarie 1917. |
Este specializat în poetica latină clasică, istoria literaturii latine (căreia i-a consacrat câteva studii) și a civilizației romane dar și în gramatica limbii latine. A tradus din limba franceză, alături de soția sa, lucrarea lui Pierre Grimal, Literatura latină. |
Prin vastitatea operei sale, publicată la cele mai mari edituri din străinătate, Eugen Cizek se înscrie în rândul celor mai mari profesori români de Limbi Clasice (Latină cu precădere) din perioada postbelică. De altfel, Eugen Cizek este unul dintre puținii clasiciști români de reputație internațională. |
Anton Crihan este reprezentantul celei de-a treisprezecea generații, pe linie bărbătească, al vechii familii de boieri români moldoveni, prima mențiune referindu-se la timpul domniei lui Stefan cel Mare. Cartea domnească de întăritură de la Constantin Movilă voievod afirmă că străbunii lui Anton Crihan onorau titlul boieresc de «paharnic». În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris și într-un final se stabilește în Statele Unite. La 20 iulie 2013 cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la nașterea deputatului Anton Crihan, Poșta Moldovei a emis o marcă poștală cu imaginea acestuia. În municipiul Iași și în sectorul Centru al orașului Chișinău există câte o stradă care poartă numele lui Anton Crihan. Miniștri ai agriculturii români |
Certamen Ovidianum Ponticum (Întrecerea ovidienilor la Pontul Euxin) este un concurs dedicat limbilor clasice, mai precis limba latină, ce se desfășoară anual la Constanța, începând cu anul 1993 și constă din scrierea unui eseu, despre opera poetului Ovidiu, și traducerea unui fragment din opera acestuia. Concursul a fost inițiat ca o propunere a Catedrei de limba latină de la Liceul Teoretic „George Călinescu“ din Constanța, de a avea un concurs de limbă latină în România, după modelul concursului Certamen Ovidianum Sulmonese, care se desfășoară în Italia, în orașul natal al poetului latin Ovidiu. Certamen Ovidianum Sulmonese este un concurs internațional de limba latină, organizat de liceul umanist Liceo Classico “Ovidio” din Sulmona, adresat elevilor din anii 2 și 3 de studiu ai liceelor clasice (umaniste) din întreaga lume. Astfel, la ediția din 2008 au participat elevi din 55 de licee, din care 21 de licee erau din afara Italiei. Câștigătorii premiilor I și II la clasele a X-a și a XI-a ale concursului de la Constanța au dreptul să paticipe la concursul din Italia, reprezentând România. |
Rețea metropolitană de calculatoare MAN, constructor bavarez de autovehicule Man Group, companie de brokeraj și asset management cu sediul în Londra |
Timp de douăzeci de ani a activat ca învățător în localități din mai multe districte și comitate ale Transilvaniei (1873-1892), fiind preocupat în același timp și de culegerea folclorului din aceste zone. În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan „Șezătoarea. Foaia poporului român” (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulțumitoare˝, - o încercare de versificare a poveștii ˝Toarceți fete, c-a murit Baba Cloanța˝, pe care o va introduce în volumul „Povești ardelenești din popor adunate”, partea 1 ( editat în cinci părți), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate. Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă plăcere”, îndemnându-l să continue „prețioasa culegere și publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care își iubește neamul”. A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită. A desfășurat și o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii și cercetării folclorului în paginile revistei ieșene „Contemporanul”, în „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Gutinul” (Rodna) ș.a.; a scris și articole legate de istoria învățământului. La Sâncel, împreună cu publicistul Petre Stoica, a editat revista „Convorbiri pedagogice” (1886-1887). |
Divizia Albastră (în limbile spaniolă: División Azul, germană: Blaue Division), ori Divizia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial. Deși Generalísimo Francisco Franco nu a implicat Spania în al doilea război mondial de partea Germaniei Naziste, în ciuda faptului că venise la putere cu ajutorul italo-german, el a lăsat voluntarii să se alăture Wehrmachtului, doar cu condiția ca ei să lupte exclusiv împotriva bolșevismului pe frontul de răsărit. În felul acesta, Franco putea păstra statutul de neutralitate, în același timp plătindu-și datoriile către Adolf Hitler, care-l ajutase prin trimiterea pe frontul războiului civil a Legiunii Condor. Ministrul de externe spaniol, Ramón Serrano Súñer, a făcut sugestia de recrutare a unui corp de voluntari, care să fie trimiși în sprijinul germanilor, conducătorului statului spaniol, care, la rândul lui, a trimis o ofertă oficială la Berlin. Hitler a aprobat folosirea voluntarilor spanioli pe 24 iunie 1941. Numeroși voluntari s-au dus să se înroleze la toate birourile de recrutare din principalele orașe spaniole. Cadeții de la școala de ofițeri din Zaragoza în număr foarte ridicat. La început, guvernul spaniol era gata să trimită până la 4.000 de voluntari, dar s-a dovedit că peste 18.000 de bărbați se oferiseră voluntari, Aproape jumate dintre ofițerii și subofițerii erau soldați profesioniști, mulți dintre ei veterani ai războiului civil. Ceilalți erau ofițeri și subofițerii de rezervă, membri ai Falangei (Partidul Fascist Spaniol). Unii dintre voluntari s-au simțit obligați să participe la război datorită fostelor legături cu Republica, ori - așa cum este cazul viitorului regizor de cinema Luis García Berlanga - pentru a-și ajuta rudele din pușcăriile franchiste. Generalul Agustín Muñoz Grandes a fost numit să-i conducă pe acești voluntari. Deoarece soldații nu puteau folosi uniformele oficiale ale armatei spaniole, ei au adoptat o uniformă simbolică formată din berete roșii ale carliștilor, pantaloni kaki folosiți de Legión Española și cămăși albastre ale falangiștilor - de unde și porecla "División Azul (Divizia Albastră)".Această uniformă a fost folosită numai la plecarea voluntarilor din Spania, pe front ei au purta uniformele gri ale Wehrmachtului, cu o insignă pe mâneca stângă a vestonului pe care era scris cuvântul "España" pe fondul culorilor naționale spaniole. Pe 13 iulie 1941, primul tren cu voluntari a părăsit Madridul cu direcția Grafenwohr, Bavaria pentru cinci săptămâni de instrucție. Aici, forțele spaniole au fost reorganizați ca Divizia a 250-a de infanterie și au fost împărțiți la început în patru regimente de infanterie. După o vreme, unul dintre aceste regimente a fost dispersat printre celelalte trei, care au primit nume ale unor orașe spaniole: Barcelona, Valencia și Sevila. Fiecare regiment avea câte trei batalioane, (de câte patru companii fiecare), și câte două companii de rezervă. A mai fost format un regiment de artilerie cu două batalioane (cu trei baterii) și un escadrilă de aviație (Escuadrilla Azul), care folosea avioane Bf 109 și FW 190. Aviatorii spanioli au doborât cel puțin 156 de avioane inamice. Motivul pentru care spaniolii au fost obligați să străbată o distanță atât de mare pe jos este neclar. S-a presupus că germanii au încercat să folosească acel marș pentru a-i disciplina pe spanioli, care nu se ridicaseră la standardele germane în timpul perioadei de instrucție. Spaniolii au fost repartizați în regiunea frontului de la Volhov, cu cartierul general la Grigorovo, în suburbiile Novgorodului. Spaniolii erau responsabili de o secțiune de 50 km a frontului pe malurile râului Volkov și ale lacului Ilmen. [ În august 1942, spaniolii au fost transferați de pe flancul nordic pe cel sud-estic al frontului Leningradului, la sud de Neva, lângăPușkin, Kolpino și Krasnîi Bor. [ Divizia Albastră a luptat la Leningrad, unde au suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât și a acțiunilor inamicului. Franco a trimis întăriri, care nu au inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie care a fost decorată de Hitler. După înfrângerea germanilor din fața Stalingradului, numeroase trupe germane au fost trimise pe frotul de sud. După acest moment, generalul Emilio Esteban Infantes a preluat efectiv comanda Diviziei Albastre. Până în cele din urmă, Aliații și spaniolii anglofili au început să facă presiuni asupra lui Franco pentru retragerea trupelor spaniole de pe front. Franco a început negocieri în primăvara anului 1943 și a dat ordinul de retragere al Diviziei Albastre pe 10 octombrie același an. Unii dintre soldații spanioli au refuzat să părăsească frontul. Deși în rândul spaniolilor a circulat zvonul că în mod neoficial Franco este de acord cu rămânerea lor pe frontul antisovietic atâta vreme cât numărul lor rămâne sub 1.500, guvernul de la Madrid i-a amenințat pe 3 noiembrie pe cei care nu se supuneau ordinului de reîntoarcere în țară că, dacă rămân să lupte pe front, li se va retrage naționalitatea. (În fapt era vorba de pierderea cetățeniei, dar în acea perioadă nu de făce vreo deosebire între cetățenie și naționalitate). Până în cele din urmă, cei care au refuzat să se supună ordinului de reîntoarcere în patrie au fost în număr de aproape 3.000 de oameni. Spaniolii au fost admiși în alte unități spaniole, în principal în Waffen-SS. Un număr de voluntari au trecut ilegal graniță în Franța ocupată la Lourdes și au format o nouă unitate militară: Legiunea Albastră (Legión Azul). Pentru început, spaniolii au fost încadrați în Divizia a 121-a de infanterie, dar și această mică forță armată a primit ordinul de reîntoarcere în patrie în martie 1944 și au fost transportați în țară pe 21 martie. Cei care totuși nu au dorit nici acum să se reîntoarcă în Spania, au fost încadrați în unități germane. Plutoane de spanioli au fost încadrați în Divizia a 3-a Gebirgs și în Divizia a 357-a de infanterie. O subunitate a fost trimisă în Letonia. Două companii s-au alăturat Regimentului Brandemburghez și Diviziei a 121 în Iugoslavia pentru a lupta împotriva partizanilor lui Tito. Cam 50 de fasciști spanioli au luptat în Munții Pirinei împotriva Rezistenței franceze. Companuia a 101-a Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 (140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de grenadieri voluntari Wallonien, au participat la luptele din Pomerania și din Berlin, până în ultimele zile ale războiului. Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de aceștia, 372 de spanioli membri ai Diviziei Albastre, Legiunii Albastre sau ai Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 a fost luați prizonieri de Armata Roșie. Dintre aceștia, 286 au fost ținuți prizonieri până în 1954, când s-au reîntors în patrie la bordul unui vapor sub pavilionul Crucii Roșii. Faptele de arme ale voluntarilor spanioli din Divizia Albastră au fost disproporționat de mari în comparație cu numărul de luptători și slaba dotare cu armament de care au dispus aceștia. Convingerile politice ferme și fanatismul militar prin care s-au distins voluntarii spanioli au fost remarcate de autoritățile militare germane. Spaniolii au fost decorați cu două Cruci de Cavaler cu Frunze de Stejar, două Cruci de Aur, 138 de Cruci de Fier clasa I, 2.359 clasa a II-a și 2.216 Cruci ale Meritului de Război cu Spade. Deși subiectul este încă puțin documentat și insuficient cercetat, faptul că mulți (dacă nu cea mai mare parte) a ofițerilor superiori ai Armatei Spaniole în deceniile al șaptelea și al optulea luptaseră în División Azul a avut o influență importantă procesul de democratizare al țării de la sfârșitul deceniului al optulea. Mulți dintre generalii care au fost implicați în tentativa de lovitură de stat din 23 februarie 1981, atât de partea complotiștilor cât și de partea loialiștilor, fuseseră mambri ai Diviziei Albastre în cel de-al doilea război mondial. În anul 2004, guvernul spaniol a returnat orașului de origine crucea Catedralei Sfânta Sofia din Veliki Novgorod. Crucea căzuse în timpul unuia dintre bombardamentele asupra orășului, în acea perioadă lăcașul de cult fiind sediul cartierului general al Diviziei Albastre. Crucea fusese dusă în Spania, mai întâi la Burgos, iar după aceea la Academia de Ingineri ai Armatei Spaniole în Hoyo de Manzanares, lângă Madrid. See news item Al doilea război mondial - Frontul european de răsărit |
A ocupat funcții diplomatice în timpul domniei lui Gabriel Bethlen apoi funcții militare in timpul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea. În timpul unei expediții militare în Polonia, este făcut prizonier de către tătari în 1657 sau 1659. Dus în Crimeea, este apoi răscumparat de rude în 1659. În 1660 este ales principe al Transilvaniei, și confirmat în funcție de Dieta transilvană (1 ianuarie 1661) în locul lui Acațiu Barcsay. Neprimind confirmarea Înaltei Porți, îl ucide pe Acațiu Barcsay și pe cei frați ai săi, pregătindu-se de război. La propunerea lui se hotărăște recunoașterea suzeranității habsburgice și ieșirea de sub suzeranitatea otomană. Este nevoit să fugă din fața amenințării militare turcești, dar găsește sprijin la împăratul Leopold I, care îl ajută cu o armată de 36.000 soldați, sub comanda generalului Montecuccoli. Este autorul unor Memorii faimoase (publicate în anul 1856 de către Academia Ungară), o excepțională cronică a Transilvaniei pentru o perioadă de treizeci de ani. Corespondența sa cu domnitorii români arată, cum scrie Ștefan J. Fay, “legătura inevitabilă dintre cele trei principate pentru salvgardarea lor reciprocă în fața presiunilor străine, precum și înțelesul adânc al Moștenirii lui Mihai Vodă Viteazul: gândul Regatului dac”. Mai mult decât atât, Ioan Kemény este unul dintre principii și voievozii pământeni care au înfruntat “teroarea istoriei” (expresia aparține lui Mircea Eliade), apărând Transilvania de pericolul transformării ei în pașalâc turcesc. În lucrarea “Ioan Kemény. Memorii. Scrierea vieții sale”, ediție prefațată de Ștefan J. Fayn, în românește de Pap Francisc, având cuvânt înainte de acad. Camil Mureșanu (2002), Ștefan J. Fay îl consideră pe Ioan Kemény “un «Model» de cavaler al curajului, al cinstei, al măsurii în judecata politică și militară, al iubirii de pământul pe care s-a născut - comparabil cu cele mai frumoase chipuri de eroi ai Renașterii din țările apusene”.Cronicarul turc Evlia Celebi scria despre același Kemény că “a fost socotit în timpul vieții ca unul dintre cei mai de seamă bărbați politici ai Transilvaniei”, un om care “cunoștea toate științele filosofice și avea cunoștințe extraordinare și nemaipomenite”. |
Bisericile catolice si ortodoxe consideră Cununia drept sacrament, întemeindu-se pe unele texte din Vechiul (Geneza 2,24) și Noul Testament (Efeseni 5,25-33). Bisericile reformate nu văd în Cununie un sacrament, dar o consideră, totuși, un fapt sacru, rezultat al ordinii divine, la fel ca și procrearea și educația copiilor. Pe baza „Evangheliei lui Luca” (16,18) bisericile catolice și ortodoxe refuză să-și dea asentimentul în cazul divorțului. Bisericile reformate sunt mai puțin severe în interpretarea și aplicarea acestei prevederi. |
Solomon Solomou (greacă: Σολομών Σολωμού) (1970 - 14 august 1996) a fost un activist cipriot grec. A fost împușcat mortal de trei ori, în timp ce încerca să se urce pe un stâlp pentru a îndepărta un steag al Republicii Autonome Turce a Ciprului de Nord, după funeraliile vărului său Tassos Isaac, care a fost și el ucis de Lupii Cenușii câteva zile mai devreme. Solomou a fost un refugiat cipriot ce a fost strămutat după Invazia Ciprului în anul 1974. A fugit din Famagusta când avea doar patru ani și s-a stabilit la Paralimni. După funeraliile lui Tassos Isaac, un grup de ciprioți greci neînarmați au pătruns în Zona Tampon a Națiunilor Unite pentru o demonstrație și printre ei se afla și Solomon Solomou. În jur de ora 14:20, s-a îndepărtat de restul demonstranților și s-a îndreptat către o poziție militară turcească din Dheryneia. Solomou s-a urcat pe un stâlp pentru a înlătura steagul turkia dar a fost împușcat de trei ori de către pușcași turci; în gură, în gât și în stomac. Funeraliile lui Solomou au fost ținute la data de 16 august în Paralimni. Imaginea lui Solomou urcându-se pe stâlp a fost foarte des folosit ca simbol de protest față de prezența Turciei în Cipru. Curajul lui Solomou a fost lăudat de mai mulți politicieni greci, iar mai mulți compozitori greci i-au dedicat cântece. Dionysis Savvopoulos i-a dedicat „Odi sto Georgio Karaiskaki”, Dimitris Mitropanos i-a dedicat „Panta gelastoi”, iar Stelios Rokkos i-a dedicat „Gia to Solomo Solomou”.Anumite surse au indicat faptul că compozitorul și interpretul turc Zülfü Livaneli a cântat în cadrul concertului realizat în memoria lui Solomon (mai ales cântecul său „Yiğidim aslanım burda yatıyor”), dar acesta a negat. |
Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Pentru a respinge apolinarianismul, Diodor a scris că, la începutul Întrupării și după Întrupare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au fost separate în așa fel încât au rămas complet independente, fără să se unească în vreun fel. Aceste idei au fost dezvoltate mai târziu de Teodor de Mopsuestia (3??-429), un teolog al școlii antiohiene. Teodor a învățat că naturile umană și divină ale lui Hristos au fost complet separate, că ar fi existat doar o formă de contact între ele, dar nici o uniune de vreun fel. Dezvoltând aceste idei, Teodor a scris că Omul Iisus a fost născut de Fecioara Maria în mod natural și cu toate greșelile umane, iar Dumnezeu Logosul (Cuvântul), cunoscând triumful Omului asupra păcatului, a ales să răscumpere umanitatea prin Omul Iisus unindu-se cu El prin Har încă de la concepția Sa. Datorită triumfului său asupra păcatului, Omul Iisus a fost demn să fie numit Fiul lui Dumnezeu în timpul Teofaniei. Apoi, după biruința sa completă asupra păcatului din timpul răstignirii, a fost unit mai mult cu Logosul Divin, devenind instrumentul prin care Dumnezeu a salvat omenirea. Avînd la bază aceste idei, Teodor a fost primul care s-a opus numirii lui Iisus Hristos ca Dumnezeu. De aceea, s-a opus termenilor de "Dumnezeu a fost răstignit", "Dumnezeu a suferit ", sau "Dumnezeu s-a născut ", pentru că, credea el, numai Omul Iisus s-a născut, iar Dumnezeu a sălășluit în Omul Iisus. Pentru acest motiv, Teodor l-a numit pe Iisus Teofor (Purtător de Dumnezeu). S-a opus, de asemenea, folosirii apelativului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat Fecioarei Maria, pentru că, credea el, aceasta ar fi dat naștere numai Omului Iisus. Conform taberei proto-ortodoxe, convingerile lui Teodor au fost eretice, pentru că, urmând logica afirmațiilor sale până la capăt, s-ar ajunge la negarea mântuirii și salvării; dacă numai Omul Iisus a suferit pe cruce și a murit pentru păcatele oamenilor, cum ar fi posibil ca suferința unui om să mântuiască întreaga omenire? Teologii din Constantinopol s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie și l-au acuzat că propovăduia erezia lui Paul de Samosata. În anul 429, Nestorie a întrunit la Constantinopol un sinod în cadrul căruia i-a condamnat pe cei care nu erau de acord cu el. Doctrina nestorianismului, susținută de Nestorie, l-a adus într-un conflict cu Chiril, patriarhul Alexandriei. În anul 431, Nestorie i-a cerut împăratului să convoace un nou sinod, în care, spera el că nestorianismul își va dovedi ortodoxia. Conciliul a fost ținut la Efes, în Asia Mică, iar decizia conciliului a fost anatemizarea nestorianismului, considerat erezie. Nestorie s-a retras într-o mănăstire, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieți, iar bisericile ce îi susțineau doctrina s-au separat de Biserica Imperială, formând Biserica Nestoriană sau Biserica Răsăritului. Creștinismul pătrunse în Persia încă din primele secole ale erei noastre formând numeroase comunități. Cu toate acestea, după adoptarea creștinismului ca religie de stat a Imperiului Roman prin Edictul de la Tesalonic din anul 380, creștinii au fost persecutați de perșii zoroastrieni, ce îl considerau o mișcare romană ce ar putea provoca revolte. În anul 410, șahul Yazdegerd I le-a acordat creștinilor libertate de cult, oprind astfel persecuțiile. Cu toate acestea, alți șahi au continuat să-i persecute pe creștini, până în anul 424, când Biserica Persană s-a separat oficial de Biserica Imperială pentru a îndepărta toate acuzațiile aduse. După Conciliul de la Efes, nestorienii au fost persecutați pentru erezia lor. Aceștia au fugit din Imperiul Roman în Persia integrându-se în comunitățile creștine persane. Curând, Biserica Persană a adoptat nestorianismul drept doctrină teologică, multe personalități ale sale cum ar fi Barsaûma, arhiepiscopul de Nisibis sau însuși Mar Babai I,patriarhul de la Ctesiphon, i-au apărat învățăturile lui Nestorie și ale premergătorului său Teodor de Mopsuestia. Acum ferm stabilită în Persia și bine organizată cu centre la Nisibis, Ctesiphon și Gundeshapur, și având numeroase episcopii și mitropolii, Biserica Nestoriană trimite misionari dincolo de granițele persane. Aceștia au stabilit numeroase comunități în nordul Indiei, Peninsula Arabică și în Asia Centrală. De asemenea, au avut un succes în stabilirea unor astfel de comunități în Egipt, în ciuda miafiziților de acolo. În anul 635, misionarii nestorieni conduși de preotul persan Alopen pătrund în China. Aceștia ajung la Chang'an, capitala dinastiei Tang, unde îi prezintă noile idei împăratului Taizong. Împăratul le-a îngăduit să construiască biserici pe teritoriul chinez. Astfel, a fost fondată Biserica Chineză, o altă biserică nestoriană, dar care va supraviețui doar 200 de ani. În anul 845, împăratul Wuzong a dat un decret prin care a interzis toate religiile străine, printre care și nestorianismul. Cu toate acestea, nestorianismul a fost introdus din nou în China prin secolul al XIII-lea, și chiar și în Coreea, prin intermediul cuceririlor mongole. Tot în această perioadă, misionarii creștini nestorieni din India ajung pentru prima dată în Indonezia. Odată cu cucerirea arabă a Persiei din anul 644 și adoptarea religiei islamice în rândul locuitorilor ei, Biserica Persană a intrat în declin și nu s-a mai bucurat de un sprijin la fel de puternic ca înainte. Inițial, cu sediul stabilit la Ctesiphon, Patriarhia Nestoriană s-a mutat la Bagdad în secolul al VIII-lea. Din 1960, Patriarhia se află în exil în Chicago din cauza unor probleme religioase. În prezent, Biserica Răsăritului întrunește comunități importante, dar minoritare, doar în Siria, Irak și Iran. |
Janice este prietena lui Chandler de mai multe ori. Emily este a doua soție a lui Ross. Ursula este sora geamănă a lui Phoebe. Frank este fratele de tată a lui Phoebe. Phoebe îl cunoaște într-una din încercările de a-și găsi tatăl. Se îndrăgostește de profesoara lui de economie, Alice, cu care se și căsătorește. Neputând avea copii, aceștia îi cer lui Phoebe să le poarte copilul. Ea este de acord și va naște trei frați gemeni: un băiat - Frank Jr. Jr. și două fete - Leslie și Chandler. Dl. Heckles locuia în apartamentul de sub Monica și Rachel. Se plângea mereu că zgomotele pe care Monica și Rachel le făceau îl deranjau. Discuțiile decurgeau de obicei astfel: Dl. Heckles moare în timp ce lovea tavanul cu mătura, nemulțumit de gălăgia care venea din apartamentul de deasupra. Lasă totul moștenire "celor două fete gălăgioase de deasupra". Puiul și Rața (The Chick and the Duck) erau animalele de casă ale lui Joey și Chandler. Puiul a fost un cadou din partea lui Joey pentru Chandler. Vrând să-l înapoieze, Chandler se întoarce înapoi cu el și cu o rață. Chandler i-a pus numele puiului Yasmine, după Yasmine Bleeth, o actriță din serialul "Baywatch". Cu toate acestea, când crește, acesta devine cocoș. Puiul și Rața mor înm cele din urmă. Când Chandler se mută cu Monica în casă nouă, Joey le dăruiește un pui și o rățușcă, pe care le numește Puiul Jr. și Rața Jr. (Duck Jr. și Chick Jr.). Tipul Gol Și Urât (Ugly Naked Guy) locuia vis-a-vis de apartamentul Monicăi. Și-a câștigat acest nume prin faptul că este obez și umblă prin casă în pielea goală. Cei șase prieteni se uită ocazional la el în apartament și fac comentarii asupra lui. Când acesta se mută, Ross vrea neapărat să îi cumpere apartamentul. Pentru a se apropia de el, acesta încearcă să îl mituiască cu un coș cu brioșe, dar în cele din urmă ajunge să mănânce brioșele gol, împreună cu el, spre uimirea prietenilor lui: Pete Becker este un milionar cu care Monica se întâlnește. Când acesta decide să se înscrie într-o competiție de lupte libere, Monica îl părăsește. David ("the scientist guy") este marea dragoste a lui Phoebe până să îl întâlnească pe Mike Hannigan. Este fizician specializat în fizică atomică. Phoebe și David se îndrăgostesc, însă David este nevoit să plece la Minsk pentru a-și continua cercetările. Eddie se mută cu Chandler pentru o scurtă perioadă în care Joey se mută singur. Chandler descoperă că nu au nimic în comun și că este și instabil din punct de vedere psihic. Încearcă să îl facă să plece, dar nu reușește. În cele din urmă el și Joey îi iau toate lucrurile și i le pun pe hol. Apoi îl fac să creadă că nu a locuit niciodată acolo. Tag este angajat de Rachel ca asistent personal la Ralph Lauren. Cei doi au o relație, deși între ei este o diferență de aproape șase ani. Rachel se desparte de el când își dă seama că acesta nu este matur. Julie este o fostă colegă de școală a lui Ross, cu care se reîntâlnește în timpul unei călătorii în China. Se desparte de ea când realizează că o iubește pe Rachel. Elizabeth este o studentă de la cursul pe care Ross îl predă. Cei doi au o relație, deși Ross este cu 12 ani mai în vârstă decât ea. Este fiica lui Paul Stevens. Mona lucrează la restaurantul unde Monica este bucătar-șef. Este invitată la nunta Monicăi, unde îl cunoaște pe Ross. Cei doi au relație care se sfârșește când Mona află că Ross și Rachel vor avea un copil împreună. Charlie Wheeler este o profă de paleontologie. În ciuda pasiunilor comune, Charlie are inițial o relație cu Joey, de care ulterior se desparte pentru a se întâlni cu Ross. Jasmine este o colegă de serviciu a lui Phoebe. Este, de asemenea, colega de cameră a lui Gunther. Client la un magazin de îmbrăcăminte unde lucra Rachel. Barry (Farber sau Finkle) a fost logodnicul lui Rachel, dar aceasta l-a abandonat în fața altarului. Mai târziu se căsătorește cu fota prietenă a lui Rachel, Mindy. De profesie este medic stomatolog. Paolo este un vecin italian de care se îndrăgostește Rachel. Îl părăsește însă după ce acesta îi face avansuri lui Phoebe. Danny este un vecin cu care Rachel are o scurtă relație. Paul Stevens este tatăl lui Elizabeth, o studentă cu care Ross se întâlnește. Rachel, încercând să-i pună o vorbă bună lui Ross, ajunge să iasă împreună cu acesta în oraș. Gavin este înlocuitorul lui Rachel la serviciu, pe perioada concediului de maternitate. De teamă să nu i se ofere postul ei permanent, RAchel se întoarce mai devreme la serviciu. Distractivul Bobby este un tip vesel cu care Monica se întâlnește. În cele din urmă Monica descoperă că "Distractivul Bobby este distractiv dintr-un motiv" - alcoolul. Ethan este un băiat cu care Monica are o relație. Ethan este în ultimul an de liceu, dar îi spune Monicăi că este în ultimul an de facultate. Monica minte și ea în privința vârstei, spunând că are 22 de ani, când de fapt avea 26. Când află, Monica se desparte de el. Duncan este un patinator homosexual canadian, care, având nevoie de cartea verde, s-a căsătorit cu Phoebe. Eric a fost logodnicul Ursulei. Phoebe îi demonstrează că Ursula îl minte și cei doi au o scurtă relație. Parker este un prieten al lui Phoebe. Este o persoană foarte veselă, chiar enervant de veselă, potrivit celor șase prieteni. Kate este o actriță cu care Joey joacă într-o piesă de teatru. Este prima femeie de care Joey se îndrăgostește, dar aceasta îl respinge. Janine este colega de cameră a lui Joey pentru o scurtă perioadă de timp, după ce Chandler se mută cu Monica. Kathy este o actriță cu care Joey se întâlnește. Chandler se îndrăgostește de ea. Ulterior Kathy se îndrăgostește și ea de Chandler și cei doi se sărută. Acest fapt generează un conflict între Joey și Chandler. Bonnie este o prietenă a lui Ross, cu care îi face cunoștință Phoebe. Amy Green este sora lui Rachel Green. Este cea mai răsfățată și cea naivă dintre cele trei surori. Frank Buffay Sr. este tatăl lui Phoebe, care le-a părăsit pe ea și pe sora ei Ursula. |
Dan Castellaneta [2.12] - îngrijitorul de la grădina zoologică Ian Thorpe [7.7] - client la cafenea |
Marcionismul este teologia inițiată de către Marcion din Sinope (cca 80-155). Originar din Asia Mică, stabilit la Roma către anul 140 d.C., unde, sub influența gnosticismului lui Cerdon, dezvoltă propriul lui sistem pe baza unor texte din „Epistola către Galateni”, despre Dumnezeul celor două Testamente și despre canonul biblic. După Marcion, există doi Dumnezei: un „Dumnezeu inferior”, imperfect, al Vechiului Testament, care a creat lumea, a dat Legea Mozaică și a inspirat profeții, care se mânie și se răzbună (conform „Legii talionului”) și un „Dumnezeu superior” al Noului Testament, perfect, Tatăl lui Isus Cristos, un Dumnezeu al iubirii, milei și iertării. Între cei doi Dumnezei, cel creator și cel răscumpărător, nu ar exista legătură. Nici între iudaism si creștinism. Materia este rea, de aceea Marcion recomanda ascetismul riguros. Pentru a susține ideile sale, el a stabilit propriul său canon: Evanghelia după Luca și epistolele pauline, din care elimină ideile iudaice și mai ales exclude epistolele pentru Timotei și Tit. De la început biserica a condamnat ideile lui Marcion (excomunicat în anul 144 d.C.). Marcioniții practicau celibatul. Botezul (efectuat în numele lui Isus Hristos) ar putea fi realizat de trei ori: la fiecare repetare, păcatele comise de la momentul primului botez au fost iertate. Euharistia se face cu apă (și nu cu vin). A șaptea zi a săptămânii (sâmbătă) a fost consacrată cu un post special. La moartea lui Marcion, biserica lui s-a împărțit într-o aripă egipteană și Orientul Mijlociu. În fruntea primului partid a fost Apelles și în fruntea celui de-al doilea Tatian. Egiptenii Marcioni au negat eternitatea materiei, considerând-o o creație nefericită a lui Dumnezeu. Trupul Fiului lui Dumnezeu a fost nu numai eluzivă, așa cum a învățat Marcion, ci și material, constituit din cele mai subtile elemente de aer împrăștiate în timpul ascensiunii, astfel încât numai sufletul său sa înălțat la cer. |
S-a născut la 10 iulie 1895, în München, ca fiul unui ofițer de carieră în armata germană imperială. A studiat la München muzica și a condus acolo diverse teatre. În 1924 a înființat împreună cu dansatoarea Dorothea Gunther școala "Gunther" pentru educație muzicală, dans și gimnastică. Lucrarea sa,Schulwerk (Muzică pentru copii 1930-1933, revizuită în 1950-1954) începe cu modele simple ritmice, cu bucăți sonore asamblate pentru xilofon, glockenspiel și alte instrumente de percuție. A fost înmormântat în biserica mănăstirii Andechs. Atitudinea lui Orff în al III-lea Reich a fost examinată foarte critic cu ceva timp în urmă. După cele mai recente cercetări (2004) se poate afirma: Orff nu a fost nazist. El nu a fost niciodată membru al partidului, nu a întreținut o funcție publică în Reichsmusikkammer sau alte instituții similare, nu a fost niciodată compozitorul oficial al regimului și nu avea nici o simpatie pentru această ideologie. În timpul războiului a rămas în Germania, pentru că a avut nevoie de conexiuni cu teatre de limba germană. Din motive financiare a trebuit să lucreze, dar cu oameni de teatru care au fost tot atât de departe de ideologia nazistă, ca atare Caspar Neher, Oscar Fritz Schuh sau Heinz Hilpert. Pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936 nu el, ci Richard Strauss și Werner Egk au compus muzica festivă, iar cea a intrării solemne și dans de copii și fete (Einzug und Reigen der Kinder und Mädchen) a fost scrisă de Gunild Keetman. Orff a folosit jocurile doar pentru a prezenta opera sa Carmina burana unui for internațional. Orff a fost prieten cu profesorul Kurt Huber, unul din conducătorii grupului de rezistență Trandafirul Alb, de asemenea cu muzicologul și compozitorul germano-evreiesc Erich Katz (1900-1973). Discutabilul autor Michael Kater a pretins că după sfârșitul nazismului Orff ar fi încercat să scoată ulterior profite din prietenia cu Huber și ar fi declarat față de comisia americană de denazificare că ar fi fost membru al „Trandafirului Alb”, ce nu a fost cazul. Pentru această afirmație nu există nici o dovadă pentru că nu s-a găsit nimic în dosarele procesului de denazificare, pe care istoricul vienez Oliver Rathkolb l-a evaluat, respingând de acea teza nedocumentată a lui Kater. Orff a fost achitat de americani. După el sunt denumite multe străzi, școli și asociații mai ales în Germania și Austria.„Vorbește-mi și voi uita, arată-mi și îmi voi aminti, implică-mă și voi înțelege“, 11 iulie 2010, Ziarul Lumina Compozitori germani de muzică cultă |
Jack Geller este tatăl Monicăi și al lui Ross și soțul lui Judy Geller. Este, de asemenea, prieten bun cu Richard Burke. Iese în evidență prin faptul că spune pe față ce gândește, fără menajamente (de exemplu îi spune unui englez "om mic și zgârcit, ai fii vorbit germană dacă nu eram noi"). Este fumător, dar ascunde lucrul acesta. Când cineva îi găsește pachetele de țigări dă vina pe Judy. Unul dintre copii Monicăi este numit Jack, după el. |
Judy Geller este mama Monicăi și al lui Ross și soția lui Jack Geller. Îl privilegiază vizibil pe Ross în detrimentul Monicăi, pe care o critică cu orice ocazie. Critica venită continuu din partea mamei sale este cauza obsesiei Monicăi pentru curățenie și ordine. Cu toate că au o relație nu tocmai exemplară, Judy și Monica sunt foarte similare. |
Adopțianismul a fost o doctrină religioasă (considerată erezie) apărută la Roma, care neagă pluralitatea persoanelor divine (contrar modalismului care admite Sfânta Treime) și divinitatea lui Isus, care era considerat a fi doar fiul adoptiv al lui Dumnezeu. În același sens, Paul de Samosata (260-272), episcop de Antiochia, susține că logosul Cristos, care a sălășluit și în sufletul lui Moise și a altor profeți inițiați, a sălășluit temporar și în sufletul lui Isus (între botez și răstignire). Isus s-ar fi aflat într-o relație de iubire cu Dumnezeu, iar între Spiritul Sfânt și Isus a existat numai o unitate de voință, o unitate morală, nu o unitate de substanță. În secolul al VIII-lea a apărut în Spania o altă formă de adopțianism, care însă admitea Trinitatea. Această variantă târzie a fost inițiată, indirect, de un oarecare Migetius. Din combaterea, pe baze neo-nestoriene a acestuia de către episcopul Elipandus de Toledo, s-a năcut, propriu-zis, adopțianismul. În curând, șef al partidei adopțianiste a devenit episcopul Felix de Urgel. Erezia a fost combătută mai întâi la 785, de papa Adrian I, apoi de Sinodul de la Ratisbona (792), convocat de împăratul Carol cel Mare; de Alcuin la Sinodul de la Frankfurt (794); de Sinodul de la Aachen (799). Doctrină și filozofie religioasă |
Richard este medic oftalmolog și este prieten cu Jack și Judy Geller. Este văduv și are un fiu, Timmothym, și el medic oftalmolog. Richard și Monica se îndrăgostesc, deși între ei este o diferență de 21 de ani, dar se despart când Monica află că Richard nu vrea să mai facă copii. |
Steve Borden , mai cunoscut sub numele de ring Sting, este o legenda a wrestlingului, actor si fost culturist american. Este considerat unul dintre cei mai mari wrestleri din toate timpurile, cariera sa sportiva intinzandu-se pe perioada a mai mult de trei decenii. Sting a devenit un star datorita timpului petrecut in World Championship Wrestling (WCW), promotie care in perioada 1995-1998 era prima si inaintea WWF in Statele Unite. Ulterior, din cauza unui conflict cu Vince McMahon, el a preferat sa nu lupte in WWF desi compania lui McMahon cumparase WCW-ul. Cariera lui Sting a continuat mai tarziu in TNA, unde acesta a ridicat promotia actuala redenumita Impact Wrestling. In 2014-2015 a semnat finalmente cu WWE, a luptat la WrestleMania 31 impotriva lui Triple H si a fost introdus in WWE Hall of Fame in 2016 dupa retragere. Pe 20 septembrie 2015, Sting a luptat pentru titlul mondial WWE al greilor impotriva campionului Seth Rollins, accidentandu-se serios si luand decizia de a se retrage cel putin pentru o perioada. Fanii wrestlingului mondial inca asteapta cel mai anticipat meci din istorie, Sting vs. Undertaker. Sting a detinut 25 titluri, inclusiv cele de campion mondial WCW al greilor de 6 ori si de campion mondial TNA al greilor de alte 4 ori. A fost campion mondial pe echipe de exemplu de 3 ori in WCW (alaturi de Lex Luger, The Giant si Kevin Nash) si 1 data in TNA (alaturi de Kurt Angle). A fost introdus si in TNA Hall of Fame in 2012, promotie in care primit de doua ori premiul Meciul Anului (2007 vs. Kurt Angle si 2009 vs. A.J. Styles). In WCW, a fost numit "The Franchise", cucerind un numar total de 15 titluri. A fost votat de Pro Wrestling Illustrated: cel mai popular wrestler al anului de 4 ori, impartind acest record cu John Cena (1991,1992,1994 si 1997), si wrestlerul anului in 1990. In 1992, era clasat pe pozitia 1 in top 500 PWI cei mai buni wrestleri din lume. Alaturi de Lex Luger, a produs meciul anului in 1991, impotriva The Steiner Brothers. Wrestling Observer Newsletter l-a ales "cel mai carismatic wrestler" in 1988 si 1992 si i-a decernat de asemeni premiul "Best Babyface" in 1992. Cand si-a început cariera Sting era un surfer, fiind mereu pictat in culori vesele. Iar de la momentul nWo in WCW, acesta a inceput sa se comporte ca un "justitiar" pentru ca promotia era dominata de fortele raului. De atunci, Sting este pictat in culori in stilul lui Brandon Lee din filmul Corbul. Incepand cu 1996, a inceput probabil cea mai cunoscuta feuda din istoria sportului, cu New World Order. Totul a culminat cu meciul legendar din sfarsitul anului 1997 de la cel mai mare pay-per-view WCW, Starrcade (similar WrestleMania), impotriva liderului nWo Hulk Hogan. Sting a continuat aceasta feuda si in anul urmator, dupa care in 1998-1999 a devenit membru nWo Wolfpac - o factiune nWo care era in opozitie cu nWo Hollywood (condusa tot de Hulk Hogan). Tot la nivel de WCW, a mai avut o feuda legendara, cea cu Vampiro. In martie 2001, la ultimul episod Nitro, Sting l-a invins pe rivalul de o viata Ric Flair. Ulterior, in TNA, Sting a avut o mare feuda cu "heel-ul" Jeff Jarrett, care conducea promotia alaturi de armata sa in stil autoritar. In 2008, a devenit lider The Main Event Mafia, si mai tarziu a avut o feuda interesanta cu Aces & Eights". Contractul lui Sting s-a finalizat pe 23 ianuarie 2014, dupa care a semnat cu WWE chiar in februarie. Borden a fost anterior casatorit cu Sue Borden, cei doi casatorindu-se in 1986. Au impreuna doi fii, Garrett Lee și Steve, Jr., si o fiica pe nume Gracie care s-a nascut in 2000. Borden si Sue au divortat in 2010 dupa 24 de ani de casatorie. Borden s-a casatorit cu cea de-a doua sotie Sabine in 2015, la scurt timp dupa WrestleMania 31. Borden a recunoscut ca a folosit steroizi anabolizanți in anii 1980. El a devenit crestin nascut din nou in august 1998, dupa ce si-a marturisit adulterul si abuzul de substante si alcool. Fiul sau mai mare Garrett joaca fotbal american la nivel de colegiu. |
Donatismul este o mișcare schismatică apărută în 311 în biserica nord-africană, în special în provincia Numidia, în jurul disputei despre validitatea tainelor și caracterul moral al săvârșitorului. Mai precis, Donatus, episcop de Casae Nigrae, susținea că eficacitatea sacramentelor depinde de caracterul moral al preotului. Cu alte cuvinte, dacă un preot care era implicat într-un păcat destul de serios avea să boteze o persoană, acel botez avea să fie considerat nul. Donatismul a durat exact 100 de ani, până la conciliul din Cartagina, din 411, după care importanța ei s-a stins. În anul 311 d.C., Caecilian (compromis în timpul persecuțiilor) este hirotonit episcop de Cartagina. De aceea, un grup de oponenți a declarat drept invalidă alegerea acestuia, pe considerentul că sunt taine administrate de un episcop cu trecut pătat de păcate. Numai tainele practicate de preoți cu un caracter moral și cu un trecut ireproșabil sunt acceptabile și efective. Schisma s-a produs în momentul în care partea oponentă a fost condusă de Donatus Magnus, urmașul lui Marjorinus, contra-episcopul lui Caecilian. Ambele părți au apelat la arbitrajul împarătului Constantin cel Mare. Acesta, nu numai că reunește două sinoade la Roma și Arles, în 313 d.C., care declară validă alegerea lui Caecilian, dar intervine direct în defavoarea donatiștilor. Donatus a fost înlăturat, după ce donatiștii au fost declarați eretici, iar bisericile lor au fost închise de Constantin cel Mare. Secta s-a dezvoltat și a crescut în Africa de Nord, cu tulburări și amenințări la Cartagina legate de controversa episcopală. Constantin, în speranța de a dezamorsa tulburările, a dat bani episcopului non-donatist Caecilian ca plată pentru biserici deteriorate sau confiscate în timpul persecuției. Nimic nu a fost dat Donatiștilor; Constantin aparent nu era pe deplin conștient de seriozitatea litigiului, pe care îl exacerbează darul său. Donatiștii au apelat la Roma pentru tratament egal; Constantin ia însărcinat lui Miltiades să rezolve problema, ceea ce a dus la comisia de la 313. Donatiștii au refuzat să respecte decizia consiliului roman, cerând ca un consiliu local să judece litigiul și să apeleze direct la Constantin. O delegație din Roma a călătorit în Cartagina într-o încercare zadarnică de a căuta un compromis. Donatiștii au provocat protestele și violențele de pe stradă, refuzând să facă compromisuri în favoarea episcopului catolic. În afara Cartaginei, bisericile și clerul donatici au fost neîntrerupte. Eforturile lui Constantin de a uni biserica și Donatiștii au eșuat și, până în 321, el a cerut episcopilor să prezinte moderarea și răbdarea sectă într-o scrisoare deschisă. Legile împotriva donatiștilor au fost decretate de Valentinian I după înfrângerea uzurpatorului donatist, Firmus, în Africa de Nord. Efectele succesului teologic al lui Augustin și acțiunea juridică a împăratului au fost inversate oarecum când vandalii au cucerit Africa de Nord. Donatismul a scăzut, de asemenea, treptat, deoarece donatiștii și catolicii ortodocși au fost la fel de marginalizați de vandalii arieni, dar a supraviețuit ocupației vandale și recucerării bizantine a lui Iustinian I. Deși nu se știe cât timp persista Donatismul, unii istorici creștini cred că schisma și tulburările care au urmat în comunitatea creștină au facilitat cucerirea musulmană a secolului al șaptelea din regiune. Donatiștii au urmat o succesiune de episcopi: |
Frank este fiul lui Frank Buffay Sr. și fratele de tată a lui Phoebe și Ursula. Phoebe îl cunoaște într-una din încercările de a-și găsi tatăl. Frank se îndrăgostește de profesoara lui de economie, Alice, cu care se și căsătorește. Neputând avea copii, aceștia îi cer lui Phoebe să le poarte copilul. Ea este de acord și va naște trei frați gemeni: Frank Jr. Jr. și două fete - Leslie și Chandler. Frank este mai ciudat decât sora lui mai mare. Pasiunea sa principală este să topească diverse obiecte. Genurile muzicale preferate sunt Heavy metal-ul și Thrash metal-ul (apare îmbrăcat cu tricouri cu formațiile Motörhead și Anthrax). |
Printre numeroasele manuale de științe naturale publicate de el între 1913 și 1929 se află și următoarele cărți de factură spiritistă - fiind medium: Viața dincolo de mormânt (1928). Greșeli din alte vieți (1932). Cercetări în domeniul metapsihic și spiritist (1933). Din tainele vieții și ale universului (1939). |
Estelle Leonard a fost impresarul lui Joey. Principalul rol pe care i l-a obținut a fost Dr. Drake Ramoray, în telenovela Days of Our Lives. Alte roluri pe care i le obține sunt: dublura fundului lui Al Pacino, rolul lui Pinnocchio într-un muzical, rolul lui Sigmund Freud în muzicalul Freud!, un rol într-o piesă de teatru SF, etc. Celălalt client al ei este Al Zeebooker, un om care mănâncă hârtie. În 2004 Estelle moare. Era o fumătoare în serie; moartea sa a fost probabil cauzată de acest viciu. |
În august 1996, pentru a comemora 22 de ani de la divizarea Ciprului, peste 200 de bicicliști din mai multe state europene au organizat o cursă de la Berlin (ultimul oraș divizat din Europa în afară de Nicosia) la Kyrenia. Au plecat de la Berlin la data de 2 august și plănuiau să ajungă la destinație la data de 11 a aceleiași luni. Simultan, aproximativ 2.500 de membri ai organizației de dreapta Lupii Cenușii plănuiau să călătorească din Turcia în Cipru. Datorită puternicelor presiuni politice (chiar și din partea Secretarului General al Națiunilor Unite, Boutros Boutros-Ghali) pe lângă Federația Cipriotă de Motociclism, finala a fost anulată. Acest lucru a fost dezaprobat de o mare parte a bicicliștilor, care au decis să mărșăluiască pe cont propriu în zona de tampon. Printre ei se afla și Tassos Isaac. La un moment dat, Isaac a fost prins în sârmă ghimpată fără ca ceilalți protestatari să observe la timp că acesta a rămas în urmă. Un grup mare de „Lupi Cenușii”, realizând că este lipsit de ajutor, a reușit să ajungă lângă el și au început să-l lovească cu bâtele, cu pumnii și să arunce cu pietre în el. Au continuat așa timp de mai multe minute, fără ca menținătorii de pace ai ONU să intervină, până când ciprioții greci au reușit să scoată din mulțime cadavrul lui Isaac. Funeraliile lui Tassos Isaac s-au ținut la data de 14 august și la ele au participat mii de oameni. Protestele de după înmormântare au condus la asasinarea vărului lui Isaac, Solomos Solomou. |
Ben este fiul lui Ross din prima sa căsătorie, cu Carol Willick. Este născut în 1995 și locuiește cu Carol și partenera ei lesbiană, Susan Bunch. Părinții lui s-au despărțit înainte ca el să se nască. Are o soră de tată, Emma. |
Andrew Test Martin a murit în reședința sa din Tampa Florida după ce s-a intoxicat accidental cu o substanță numită oxycodone. Trupul său a fost incinerat și adus familiei sale din Whisby Canada. |
Civitavecchia a luat naștere în era etruscă între râurile Mignone (nord) și Marangone (sud) pe litoralul Mării Tireniene. Deși nu dispune de o varietate de forme de relief putem spune că periferia este situată la o altitudine mai mare față de restul cartierelor. De altfel mai putem întâlni mici depresiuni și mici canioane mai ales în zona Civitavecchia - Tolfa. Coasta prezintă numeroase golfuri mici numite cellae cu fundal pietros și plaje cu nisip doar în nord. Coordinates: 42°06′N 11°48′E / 42.100°N 11.800°E Orașul a fost întemeiat în mod sigur de civilizația etruscă și este prezentă în documente romane ce datează din 103 d.H. |
Istoria milenară a Reggio începe origine mitologice datând de la 2000 î.Hr. pentru a continua cu fundatia ca o colonie greacă în secolul VIII î.Hr. A fost un oraș prosper de greci, iar mai târziu un aliat al Romei. Apoi a fost unul din marea metropola a Imperiului Bizantin și a fost sub dominatia de arabi, normanzi, șvabii, Anjou și aragonezi. Acesta a fost distrus de cutremure severe în 1562 și 1783. A devenit parte a Regatului Neapolului și a Regatului celor Două Sicilii și apoi a trecut la Regatul Italiei. În 1908 a suferit distrugerea unui alt cutremur și tsunami, și a fost reconstruit în perioada Art Nouveau, dar a fost parțial distruse de bombardamentele din al doilea război mondial. Crescut în mod dramatic în timpul secolului XX, dar la începutul anilor '70, a devenit parte a revoltelor regionale majore, consecințele pe care a condus la o decenii întunecat, din care, cu toate acestea, datorită unei serii de guvern de succes în ultimele decenii, orașul a luat considerabil , întorcându-se în funcție de lider demografice, economice și a turismului în peisajul mediteranean. Clima este tipic mediteranean din Reggio pe coasta Mării Tireniene. În schimb, este un climat subtropical pe coasta Mării Ionice, caracterizată prin ariditate mai mare spre deosebire de precipitații mai mult decât prima. Climatul de munte accidentat Aspromonte care caracterizează de altă parte, este aproape Apenini. Clima este temperat de zi cu zi și este caracterizat de o briză plăcută mare timpul zilei de la nord (mereu prezent în strâmtoare), în timp ce în noaptea de updrafts dating Aspromonte, în special de-a lungul văile râurilor. |
În ziua 31 decembrie 2010 cetățenii străini residenți erau 3.318 de oameni (4,65% din populație). Naționalitățiile cu mai mult de 100 de unități erau: |
port ca mărime de pe coasta de vest a țării. Galeazzo Ciano (1903 - 1944) - fost ministru al afacerilor externe în perioada fascistă, |
Aici a fost o fortăreață militară romană a unei unități auxiliare, din limes-ului germanico-retic, de la sfârșitul principatului lui Domițian / începutul celui al lui Traian (93 - cca 100), până la cel al lui Antoninus Pius, când a fost abandonat, prin 146. Heidenheim este organizat din punct de vedere administrativ în centrul orașului și 4 suburbii. Oggenhausen și Grosskuchen au statutul unei localități ce aparține de oraș conform normelor de administrare a comunelor din Baden-Württemberg (Gemeindeordnung). Mergelstetten (cu Reutenen) este o fostă comună care a devenit parte a orașului Heidenheim în urma reformei administrative din 1937. Großkuchen (cu Kleinkuchen, Nietheim și Rotensohl și de asemenea cu teritoriul localităților dispărute: Hagenbucher Hof, Hubatsweiler sau Hubertsweiler și Norderenhausen) este o fostă comună care a devenit parte a orașului Heidenheim în urma reformei administrative din 1974. Orașul Heidenheim este prin tradiție un un centru pentru prelucrarea hârtiei. În mai 2006, primul Centru pentru tehnologia hârtie a fost deschis în Heidenheim, costurile ridicându-se la 75 de milioane de euro. Georg Elser (1903-1945) tâmplar, care a comis în 1939 un atentat asupra lui Hitler, a trăit și muncit mai mulți ani în Heidenheim |
Fulda este conectată din anul 1988 la Linia de cale ferată de mare viteză Hanovra-Würzburg. Trenurile ICE circulă pe această linie cu viteza de 280km/oră, iar trenurile de marfă cu 160km/oră. |
Mike, un pianist provenit dintr-o familie din înalta societate, este soțul lui Phoebe. Înainte de mariajul cu Phoebe, Mike a mai fost căsătorit o dată, dar căsătoria s-a sfârșit printr-un divorț. Mike apare mai târziu în viața celor șase prieteni. Phoebe și Joey hotărăsc să se întâlnească fiecare cu un prieten de-al celulalt. Joey uită de acest aranjament și când Phoebe îl întreabă pe cine i-a găsit, acesta îi spune că pe un prieten de-al lui pe nume Mike. Apoi se duce la cafeneaua Central Perk și strigă "Mike!". Mike Hannigan răspunde, iar Joey îl convinge să joace rolul unui vechi prieten la această întâlnire. Phoebe descoperă însă minciunile lui Joey, dar Mike o găsește a doua zi și o invită în oraș. După un timp, cei doi se mută împreună, dar, în timp ce Mike își muta lucrurile, îi mărturisește că nu vrea niciodată să se căsătorească, deoarece nu mai vrea să treacă prin ce a trecut în urma divorțului. Phoebe decide că, decât să rămână într-o relație care nu are nici un viitor, mai bine se despart, însă îi este foarte greu să-l uite. Lucrurile se complică atunci când David, fosta iubire a lui Phoebe, se întoarce de la Minsk. Chandler îl convinge să o ceară în căsătorie, în timp ce erau într-o excursie în Barbados, însă Monica îl avertizează pe Mike. Mike vine cu primul avion în Barbados și o cere de soție pe Phoebe înainte de David. Mike și Phoebe se căsătoresc ulterior. Mike se integrează foarte bine în grup, mulți spunând că ar fi "al șaptelea prieten". |
Valea Steinenbach are direcția nord-sud, ea stând perpendicular pe direcția văii râului Wiese un afluent al Rinului. Comuna se întinde pe o lungime de 14 km pe direcția nord-sud, având o diferență de altitudine de 400 m între Wambacher Wasen și vale. De comuna Steinen aparțin 7 localități: Endenburg, Hägelberg, Höllstein, Hüsingen, Schlächtenhaus, Steinen și Weitenau de care aparțin 26 de sate, cătune și gospodării izolate. Höllstein și Steinen sunt localități care conform legilor comuniăților din Baden-Württemberg sunt localități care au un așa numit președinte care are o funcție asemănătoare unui primar. În anul 1503 regiunea va trece împreună cu comitatul Markgrafschaft Hachberg-Sausenberg în proprietatea comitatului Markgrafschaft Baden. Steinen primește la începutul secolulului XVII dreptul de târg cea ce înseamnă că aici pot avea loc târguri săptămânale și o dată pe an un târg anual. În Höllstein și Schlächtenhaus există o comunitate de religie evanghelică (luterană). În Höllstein mai există și o comunitate romano-catolică. Primăria din Steinen are 25 de locuri care în iunie 2009 era formată din: Grădina botanică cu plante tropicale |
Tivoli este situat pe râul Anio în Munții Tiburtini și a fost fondat în 1215 î.Hr. Atunci a fost numit și Tibur și a fost legat de Roma pe drumul Tiburtine. |
Corleone este o localitate cunoscută deja din perioada secolulului VII î.e.n. din perioada antică romană. Prin poziția lui strategică și geografică a fost o reședință a principilor Siciliei. În anul 840 este cucerit de arabi, iar în anul 1072 de normanzi. Prin secolul XIII Corleone cunoaște o perioadă de înflorire. Împreună cu Palermo orașul se aliază contra regelui Neapolului Carlo d'Angiò (1227-1285). Din această perioadă a vecerniilor siciliene, steagul Siciliei conțin culorile galben și roșu. |
Este considerat unul dintre cei mai valoroși naturaliști români. Fiul unor oameni modești; tatăl factor poștal, mama-lucrătoare la C F.R. Școala primară la Buhuși, liceul la Botoșani, studii superioare în Franța și Belgia. Doctor în științe. Căsătorindu-se cu Estelle Heigs, o americancă, s-a stabilit la New York, unde și-a pregătit cele trei expediții: 1925, timp de patru luni, în perimetrul țărmului groenlandez; 1927, cu durata totală de 14 luni; 1934, „cînd balonul în care se afla s-a prăbușit în Oceanul înghețat de Nord, aproape de Angmasalik din Țara regelui Christian" (Cf. Constantin Dumbravă). Și-a propus să facă observații meteorologice (mișcarea ciclonilor și anticiclonilor, proprietățile gheții marine și ale celei de creastă, temperatura apei mării, mareele, curenții marini), botanice, zoologice, etnografice, geomorfologice etc. Micul Dicționar Enciclopedic (2005) dă ca dată a nașterii 15 aprilie 1890. Români pe mărci poștale românești |
Susan este partenera lesbiană a lui Carol Willick și mama vitregă a lui Ben. Cu Ross are o relație tensionată, nescăpând nici o ocazie să se insulte unul pe altul. Părinții ei par să fie de acord cu orientarea ei sexuală, spre deosebire de părinții lui Carol, George și Adelaide, care refuză să meargă la o nuntă de lesbiene, iar Carol se gândește să amâne nunta, dar Ross o convinge să revină asupra deciziei. Susan se arată totuși deranjată de faptul că nu are un loc bine stabilit în viața lui Ben ("Eu unde sunt?Există Ziua Mamei, există Ziua Tatălui, dar nu există Ziua Partenerei Lesbiene!", Ross răspunzându-i că "Fiecare zi este Ziua Partenerei Lesbiene!"). |
Carol este fosta soție a lui Ross. Divorțează de Ross când descoperă că este lesbiană. La scurt timp află că este însărcinată. Va naște un băiat, Ben. Mai târziu se căsătorește cu Susan Bunch, partenera ei. Părinții lui Carol, George și Adelaide, refuză să meargă la o nuntă de lesbiene, iar Carol se gândește să amâne nunta, dar Ross o convinge să revină asupra deciziei. Ross și Carol se înțeleg destul de bine, în ciuda divorțului, însă relația lui Ross cu Susan este una critică, nescăpând nici o ocazie să se insulte unul pe altul. |
Emily este a doua soție a lui Ross. Este originară din Shropshire, iar în prezent locuiește în Londra. Superiorul lui Rachel o roagă să o însoțească pe nepoata lui, Emily, la operă. Însă, în aceeași seară, Rachel avea prima ei întâlnire cu Joshua. Atunci îl roagă pe Ross să o conducă pe Emily la operă. Ross și Emily se înțeleg foarte bine și se îndrăgostesc unul de altul. Deranjat de faptul că Emily trebuie să facă naveta între New York și Londra, Ross o cere în căsătorie, însă, în fața altarului, rostește numele Rachel în loc de Emily, arătând că încă o mai iubește pe Rachel. Emily se simte umilită și cere divorțul. La insistențele lui Ross, Emily este de acord să se întoarcă la New York, cu condiția ca Ross să nu o mai vadă pe Rachel și să vândă toată mobila și toate obiectele care i-ar putea aduce aminte de Rachel. Inițial Ross este de acord, însă, în cele din urmă, realizează că ceea ce Emily îi cere este imposibil de pus în practică. Îi spune acestea lui Emily și astfel căsătoria lor se sfârșește. În realitate, actrița Helen Baxendale a rămas însărcinată și de aceea n-a mai putut să zboare la New York și ultimele sale apariții sunt vorbind la telefon, din pat, învelită cu multe straturi. Tot din această cauză a fost scoasă din scenariu mult mai devreme decât era intenționat. |
Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj este una din principalele filarmonici din România. Tradiția activității simfonice în Cluj datează de la începutul secolului al XIX-lea, fiind întreținută succesiv de asociații precum orchestra primului teatru orășenesc, orchestră înființată în 1792, Societatea de Muzică, Cercul de Muzică etc. Actuala filarmonică a fost fondată în data de 1 septembrie 1955 sub denumirea de Filarmonica de Stat Cluj, ca o instituție artistică dedicată exclusiv concertelor. Avea 75 de muzicieni, aleși sub supravegherea maestrului Wilhelm Demian. Antonin Ciolan a fost numit dirijorul orchestrei, primul concert având loc pe data de 4 decembrie 1956. În perioada interbelică au avut loc mai multe evenimente simfonice, susținute de orchestra Operei Române din Cluj, a Teatrului Maghiar și de către o orchestră a comunității evreiești din oraș. În 1947 a existat prima încercare de a fonda o instituție de concerte, Filarmonica Ardealul, care a supraviețuit însă doar două sezoane. |
Garmisch-Partenkirchen se află într-o depresiune unde conflueză apele curgătoare Loisach, Partnach. La sud de comună se află Zugspitze, cel mai înalt munte din Germania. În apropiere se află munții: Kochelberg (870 m), Hausberg (1340 m) pe care se află un teleferic și oferă în sezonul rece posibiltatea practicării sporturilor de iarnă. Comuna cuprinde cartierele Garmisch și Partenkirchen, ca și localitățile Wamberg și Kaltenbrunn. Mulțumită climei din regiune, Garmisch-Partenkirchen a devenit o stațiune balneo-climaterică. Partenkirchen este amintită încă din perioada romană ca „Partanum“ . Ea era amplasată pe drumul comercial situat pe Valea Lech o ramificație a drumului Via Claudia. Acest drum a fost folosit de trupele lui Drusus și Tiberius (sec. XV î.Hr.) pentru a pătrunde în regiunea din nordul Alpilor. |
Orașul se dezvoltă în timpul erei medievale, când devine un punct strategic pe drumul dintre Bruges și Koln, în locul unde acesta traversa râul Dender. În secolul al XI-lea, orașul trece din autoritatea Brabantului în cea a Flandrei, relațiile cu Brabantul sunt ilustrate de culorile roșu și alb de pe însemnul heralic al orașului. Construcția primăriei a început la jumătatea secolului al XII-lea și o face actualmente cea mai veche clădire de acest gen din Belgia. După incenidul din 1360, orașul a fost reconstruit în secolul al 15-lea în stil gotic, perioadă în care Aalst duce o viață prosperă datorită breslei țesătorilor, foarte activă în acea vreme și tipografiei înființate în 1473 de către Dirk Martens, un pioner al tiparului din sudul Țărilor de Jos. Orașul a avut de suferit în urma Războiului de Optzeci de Ani (1568-1648), pentru ca mai apoi să fie ocupat de francezi din 1667 până spre sfârșitul secolului al 18-lea. Sub dominație francezâ, se dezvoltă și mai mult economia bazată pe producția de textile. Secolul al XIX-lea marchează crize sociale alimentate de Revoluția Industrială, când se ridică Parintele Adolf Daens ca si apărator al drepturilor muncitorilor. În secolul al XX-lea, Aalst a fost ocupat de trupele germane atât în primul cât și în cel de-Al Doilea Război Mondial. Industria textilă reprezintă baza orașului încă din epoca dominației franceze, altă ramură prezentă în oraș fiind și industria constructoare de mașini, care produce utilaje pentru industria textilă. Zonele rurale au agricultura canalizată în jurul culturilor de orz, materie primă valoroasă pentru fabricile de bere din regiune. Aalst este celebru prin carnavalul sau celebrat în luna februarie a fiecărui an. În cadrul carnavalului este ales un „prinț“ căruia i se permite sa conducă orașul timp de 3 zile. Biserica Beghinajului din Aalst, ce dateaza din secolele 11-12, reconstruita in secolul 18, a fost luata in concesiune de comunitatea ortodocsilor romani din Flandra Orientala. Astfel, din 2005 fiinteaza aici parohia ortodoxa romana cu hramul Sfantul apostol Andrei si sfantul Materne (cu sediul Gent-Aalst). Biserica Sf. Martin, care datează din 1480 și este construită în stil gotic. În interiorul bisericii se pastrează o pictură realizată de Rubens. Turnul primăriei (Belfortul), care cuprinde un carilon cu 52 de clopote și Casa Aldermen din apropierea sa sunt monumente ce figurează pe lista patrimoniului mondial UNESCO din 1999. |
Donariul de la Biertan este un obiect votiv creștin datând din epoca constantiniană (din secolul al IV-lea), descoperit în apropierea localității Biertan din județul Sibiu, Transilvania, România. A fost descoperit în 1775 în pădurea Chimdru, la circa 5 km lângă Biertan, și a fost parte a colecțiilor baronului Samuel von Brukenthal. A fost descoperit a doua oară, într-un depozit al Muzeului Brukenthal din Sibiu de istoricul sas Kurt Horedt (care a tratat subiectul și în cărți publicate după emigrarea sa în Germania). În prezent, obiectul votiv face parte din colecțiile Muzeului Brukenthal din Sibiu. Acest donariu este uneori prezentat ca reprezentând una dintre dovezile existenței unei populații creștine vorbitoare de limba latină în Dacia de după retragerea hotărâtă în anul 271 de împăratul Lucius Domitius Aurelianus (270-275) și implicit a originii autohtone a românilor în Transilvania. Adepții teoriilor migraționiste preferă să considere obiectul ca fiind pradă de război. Printre cei care și-au exprimat, inițial, scepticismul a fost și Constantin Daicoviciu. Unii cercetători presupun că obiectul ar fi provenit din zona orașului Aquileia, din nord-estul Italiei. Alți cercetători consideră că „inscripția și ex-voto-ul sunt opera unui meșteșugar local”. Forma numelui Zenovius, reprezintă un exemplu de vetacism, înlocuirea lui b cu v, (Zenobius > Zenovius), fenomen fonetic existent și, de exemplu, în greaca clasică Barbara > greaca modernă Varvara, fenomen invers betacismului, în care v se înlocuiește cu b, fenomen pe care îl întâlnim, de exemplu, în lat. veterānus > rom. bătrân. |
Romanii au fondat în 118 î.Hr. o colonie romană cu numele de Colonia Narbo Martius. Era situată pe Via Domitia, primul drum roman din Galia, care permitea legarea Italiei de Spania. Înainte de această perioadă, Narbonne era un stabiliment comercial legat de oppidum-ul de la Montlaurès (la patru kilometri la nord de orașul actual), capitala elisycilor, un popor autohton instalat de mult timp, celtizat cu puțin înainte de cucerirea romană. În 45 î.Hr., Iulius Caesar i-a instalat la Narbonne pe verteranii din legiunea a X-a ecvestră. În 27 î.Hr., Octavianus Augustus a făcut o vizită în oraș, iar în anul 22 î.Hr., a stabilit aici capitala provinciei romane Gallia Narbonensis. Până la sfârșitul Antichității romane a rămas unul dintre cele mai importante orașe din Galia; Strabon scria chiar că era primul oraș din Galia. Portul antic din Narbonne este considerat ca al doilea port al Imperiului Roman la Mediterana nord-occidentală, după Ostia, portul Romei. În primele două secole ale erei creștine, suprafața sa se apropia de , ceea ce a condus să se estimeze populația la în jur de . După distrugerea orașului, în 145, de către un incendiu accidental, împăratul Antoninus Pius a dispus reconstruirea Narbonnei în 160 și a extins rețeaua rutieră din Gallia Narbonensis. |
O casă de discuri hotărăște să facă un videoclip la această piesă, care urma să fie lansat, dar Phoebe află că vocea din videoclip nu este a ei și anulează contractul O variantă a cântecului apare într-o reclamă TV Când managerul de la Central Perk hotărăște să angajeze o cântăreață profesionistă, Stephanie Schiffer (Chrissie Hynde de la formația The Pretenders), care s-o înlocuiască pe Phoebe, aceasta o învață cânteculCântecul a pornit de la un cântec pe care tatăl lui Phoebe i-l cânta seara, când aceasta era mică, numit "Sleepy Girl": |
Zaragoza (← spaniolă și aragoneză, ) este al cincilea oraș spaniol ca mărime, capitala comunității autonome Aragon. Este amplasată între Barcelona, Țara Bascilor, Munții Pirinei și partea centrală a Spaniei. Denumirea orașului Zaragoza vine de la orașul roman Caesaraugusta (nume dat în onoarea împăratului Augustus), cu varianta Zaragoza, folosită și azi. În perioada vizigoților Zaragoza era cel mai important oraș din Tarraconensis., și avea o importanță strategică mare pentru controlarea Septimaniei și părții de nord-est a Hispaniei. O figură de importanță fundamentală în acestă perioadă a fost Sfântul Braulio. În anul 714, Zaragoza a fost cucerită de mauri, care au ocupat-o timp de 400 de ani. Pe atunci, așezarea era numită Saraqusta sau Medina Albaida („orașul alb”). În anul 1118, orașul a fost cucerit din mâinile maurilor de Alfons I Războinicul, care, ca semn al victoriei credinței adevărate, a dat ordin, un an mai târziu, să fie construită o catedrală. Acest lăcaș de cult, finalizat abia în secolul al XVI-lea, și devenit reședință episcopală în anul 1318, este numit de localnici pe scurt „La Seo”. Specificul orașului îl dă faptul că aici coexistă mărturii a patru culturi diferite în această urbe a diversității: Zaragoza romană, Zaragoza creștină, Zaragoza maură (arabă) și Zaragoza evreiască. Din fiecare moment important al trecutului au rămas clădiri reprezentative. Astfel, din vechea urbe romană putem admira, chiar și azi, Foro, Murallas, Puerto Fluvial, Teatro Romano și Termas de Caesaraugusta. Unele dintre ele au fost descoperite recent, ceea ce face ca ele să fie înconjurate de tot felul de blocuri și case noi, ce intră în conflict cu stilul acestora. Zaragoza a fost aleasă pentru a găzdui Expo 2008. Având o istorie aparte, orașul se găsește la jumătatea drumului dintre Barcelona și Madrid, fiind foarte aproape și de Pirinei. |
Conform ultimului recensamant din 2014,populatia Provinciei Huelva este de 519.229 locuritori. In Huelva se afla si o importanta populatie de romani. |
Orașul numără 172.624 locuitori (INE 2007) și este nucleul unei arii metropolitane de 298.678 locuitori. Resturile arheologice găsite în Deșertul de las Palmas arată că această zonă a fost locuită permanent din Neolitic. Cu toate acestea, în șederea actuală al orașului nu sau găsit resturi care confirmă o așezare anterioară fondației acestui oraș. Din epoca iberă sau descoperit numeroase resturi, dintre care ies în evidență foile de plumb găsite în Grao cu inscripții care încă nu au fost descifrate și cu resturile unui sat care se află în zona Fuente de la Reina. Puține sunt resturile descoperite din epoca Imperiului Roman, chiar dacă în această epocă populația poate să se fi așezat permanent, în primul rănd în nuclee diseminate și după în Muntele Magdalena protejați de un castel din cauza explorațiilor minere în căutare de argint în actualul Borriol. |
Valoare (matematică) -- valoarea unei variabile în matematică. Valoare (personal și cultural) -- principiile, standardele care călăuzesc acțiunile omului |
Sine (sociologie), aspectul construit social al unei persoane Sine (psihologie), o noțiune fundamentală în psihologie Sine (filozofie), o ființă unitară care este sursa conștiinței |
După înfrângerea vizigotilor, Tarazona a devenit oraș musulman în secolul al VIII-lea. În timpul dominației islamice pâna la năvălirea almoravizilor, toate religiile au trăit împreună: creștini, evrei, musulmani. Cultura islamică este evidentă în acest oraș al Spaniei, care are arhitectură gotică, franceză, și în stilul Mudejar. Tarazona a fost recucerită în 1119 de către Alfonso I de Aragon. A devenit sediul diecezei romano-catolice locale. După ce Alfonso I de Aragon moare în 1134, Tarazona devine un oraș situat la frontierele dintre Castilia, Navarra și Aragon. Astfel a căpătat importanță strategică. Catedrala din Tarazona a fost începuta în secolul al 12-lea și a fost sfințită in 1232. În timpul războiului La Guerra de los Dos Pedros, Catedrala a fost deteriorată. Castilienii au ocupat Tarazona timp de nouă ani. Orașul a suferit o mare criză în timpul izgonirii Moriscosilor. Moriscos sunt locuitori ai Spaniei sau ai Portugaliei convertiți de către musulmani. În secolul al XX-lea, Tarazona a devenit un producător important de chibrituri și textile, dar industriile respective au fost înlocuite de altele din 1980. Orașul este o destinație turistică în prezent. |
Instinctul sau simțul de conservare, este dispoziția inerentă unui organism viu spre un anume comportament. Este un complex de reflexe înnăscute, necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie și care le asigură dezvoltarea organismului, alimentarea, reproducerea, apărarea. Există numeroase alte variante de înțelegere și definire a noțiunii de Instinct,,, În toate formele de definiție și de explicație a noțiunii de instinct se precizează direct sau indirect următoarele caracteristici: Se face o distincție clară între comportamentele instinctuale și comportamentele învățate ulterior. Unele instincte pot fi modelate ulterior de mediul de viață prin învățăminte și comportamente construite pe baza acestor învățăminte. Modelarea poate fi pozitivă sau negativă, putând merge până la anularea instinctului. Unele instincte pot funcționa corect numai în urma învățămintelor și comportamentelor astfel construite, Unele instincte pot fi modelate optim numai într-o anumită perioadă de viață (exemplu instinctul comunicării prin vorbire), Un instinct cu funcționalitate simplă este numit reflex (exemplu respirația). Instinctele foarte complexe sunt formate din instincte mai simple care se intercondiționează (exemplu instinctul sexual). Unele instincte pot funcționa în anumite perioade ale vieții (exemplu suptul la sân) altele toată viața (exemplu instinctul bătăilor inimii), Unele instincte sunt în legătură cu unele organe prin intermediul impulsurilor nervoase sau prin substanțe biochimice.''' |
Frica este un mecanism de supraviețuire ce apare ca răspunsul unui om la o amenințare concretă, de obicei negativă. Frica este legată de anxietate. Aceasta depinde de persoană și poate varia de la prudență la fobie și paranoia. Ea ține de mai multe stări, printre care grija, anxietatea, teroarea, paranoia, oroare, panică. O frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind irațională se numește fobie. Fobia este determinată de prezența sau doar anticiparea prezenței unui obiect, a unei vietăți sau a unei situații. Psihologul american Jerome Kagan susține că la unele persoane frica este înnăscută. Aastrofobia este frica de spatii deschise. Agorafobia este frica de spații din care ar fi dificil de ieșit sau în care ajutorul altei persoane ar fi greu de obținut. Bibliofobia este frica de cărți Chemofobia este frica de substanțe artificiale Hematofobia este frica de sânge Islamofobia este frica de cultul islamic Ranidafobia este frica de broaște Sociofobia este frica de comunicare Xenofobia este frica de străini |
Statuia ecvestră (sau sculptura ecvestră) este forma de reprezentare publică preluată din epoca antică la nivel mondial care reprezintă o persoană în postura de călăreț. Statuile ecvestre din Roma Antică erau puse în evidență prin ridicarea lor pe un soclu cu inscripție. Ele dominau piețele publice în tot imperiul și exprimau în mod deliberat eroizarea indivizilor ca ipostază a autorității. De atunci, omul de vază, călare, a devenit un simbol al puterii și motiv de exprimare a prestigiului și demnității. Singura statuie ecvestră păstrată din acea perioadă este cea a lui Marc Aureliu, la Roma, turnată în bronz. Restul statuilor antice au dispărut, pentru că au fost topite spre a se fabrica din ele tunuri. Prin unicitatea ei, a devenit material de cercetare și inspirație pentru sculptorii Renașterii. Abia în Renaștere, în 1444, Donatello a realizat o statuie ecvestră cunoscută sub numele de Gattamellata ("pisica tărcată"), reprezentându-l pe vestitul condottiere Erasmo da Narni din Veneția, statuie amplasată în piața din fața catedralei din Padova, care egalează și chiar depășește statuia ecvestră a împăratului Marc Aureliu, în ce privește complexitatea concepției compoziționale. Conform unei legende urbane, se spune că modul în care sunt reprezentate picioarele calului arată cum a murit călărețul: dacă cele două picioare din față ale calului sunt în aer, ar însemna că eroul (călărețul) a murit în luptă. dacă un picior din față al calului este în aer, ar însemna că eroul a murit din cauza rănilor primite în război, sau a fost ucis mișelește. dacă toate cele patru picioare ale calului sunt la sol, ar însemna că personajul aflat pe cal a murit de moarte naturală. Este însă doar o legendă, apărută în SUA după Războiul de Secesiune. Există nenumărate statui care contrazic aceste „reguli”. Cea mai mare statuie ecvestră din lume, cu înălțimea de 40 de metri, este monumentul închinat lui Ginghis Han, ridicat în 2009, la 54 de kilometri de Ulan Bator. |
Persoană se referă în mod curent la o ființă umană considerată a fi un individ al speciei umane, luându-se în considerare totalitatea însușirilor sale fizice și psihice. Din punct de vedere legal, persoana fizică și persoana civilă sunt instituții de drept civil. Din punct de vedere juridic se face o distincție între persoana fizică și persoana juridică: Persoana fizică este subiectul individual de drept, adică omul, privit ca titular de drepturi și obligații civile. În anumite condiții, persoana fizică se consideră „persoană impozabilă” din punct de vedere al TVA. Persoana juridică (sau persoana morală) reprezintă un subiect colectiv de drept, adică un colectiv de oameni, care, respectând cerințele legale de fond și de formă pentru constituirea sa, este titular de drepturi subiective și obligații civile. Persoană juridică este orice organizație care are o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obștesc. Persoana juridică se mai definește și ca un colectiv de oameni având o structură organizatorică bine determinată cu un patrimoniu propriu și distinct precum și un obiect de activitate concordant cu normele legale. O persoană juridică este o organizație cu patrimoniu propriu și administrație de sine stătătoare, care se bucură de capacitatea de a avea drepturi și obligații. Termenul de persoană vine din latinescul persona, care ar deriva din grecescul prosopon care a însemnat, pe rând, în teatrul grec din Antichitate, masca actorului, rolul acestuia, actorul însuși, pentru ca, ieșind din incinta teatrului, să se generalizeze asupra omului. Procesul similar s-a petrecut și cu trecerea de la vechiul cuvânt rusesc licina la cuvântul licinosti, personalitate. Unii filologi derivă termenul de persoană din denumirea phersu, înscrisă sub o figură mascată din mormintele etrusce. Se crede că numele ar aparține unui zeu subteran, înrudit, dacă nu chiar identic, cu Persephona sau Persus. Teatrul roman a preluat masca teatrală de la etrusci. Astfel, primul sens al cuvântului persoană a fost acela de mască, de„costumație”, prin care actorii teatrului antic întruchipau sau simbolizau pe cineva de pe scenă. Al doilea sens, obținut prin extensiune, se referă la rolul social îndeplinit de cineva în teatru sau în viață, la funcțiile și obligațiile sociale pe care cineva și le asumă (exteriorizarea, manifestarea publică a persoanei). Un al treilea sens vizează chiar actorul însuși, care joacă rolul (individualitatea corporală și psihică a celui care îndeplinește rolul). Un al patrulea sens adaugă conceptului de persoană un atribut valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul (statutul) său social. Dintre cele patru semnificații (accepțiuni), o pondere mai mare au dobândit-o persoana ca rol social și exprimând o valoare. Observăm cum, sub aspect filosofic și psihologic, noțiunea de persoană a evoluat spre cea de personalitate, fiind utilizată pentru a desemna ființa liberă, rațională, conștientă, creatoare de valori și responsabilă de acțiunile sale. Pentru explicarea persoanei s-au făcut mai întâi unele referiri la dreptul civil, deoarece acesta își are ca obiect principal de preocupare însăși persoana umană. În al doilea rând, explicarea persoanei apare la unii gânditori antici și medievali. Apoi, s-au făcut referiri la literatura epică și dramatică, deoarece aceasta exprima în mod manifest viața concretă a persoanei. Abia ulterior s-a trecut la interpretarea psihologică a persoanei. Deși persoana constituie obiectul preferat al disciplinelor care, direct sau indirect, abordează problematica umană, prin conținutul său aparține, în primul rând psihologiei. Este o entitate psihosocială, la nivelul ei realizându-se interacțiunea dinamică dintre individual și social, dintre procesele psihice care stau la baza elaborării conduitelor și procesele psihosociale care condiționează forma și conținutul acestora. Este determinată sociocultural (statut, etnie, religie etc.), constituindu-se doar prin interacțiunea omului cu mediul sociocultural. Desemnează sistemul de însușiri, relații și calități psihosociale care dau identitate socială individului. Persoana vizează ființa concretă cu o identitate socială determinată (nume, familie, loc și dată de naștere, statut social etc.) și având o anumită poziție în cadrul sistemului social, cu anumite drepturi și obligații de care este conștientă. Desemnează o individualitate conștientă de sine și recunoscută de ceilalți. Este clar că nu există conștiință de sine fără sistem de relații sociale; nu este posibilă o conștiință fără conștientizarea rolului social, a poziției individului în contextul relațiilor sociale. De aceea, abordarea personalității nu este posibilă fără a avea în vedere persoana, fără raportarea acesteia la relațiile sociale din care se naște și în care se dezvoltă. Este corespondentul în plan social al individului din planul biologic. În timp ce individualitatea vizează caracteristicile care diferențiază un individ de altul, persoana nu poate fi înțeleasă decât în relație, atributele ei specifice fiind date de interacțiunea cu mediul social. Orice persoană matură, normal dezvoltată, este purtătoare a unui nucleu al individualității sale și se realizează ca personalitate. Este o noțiune aplicabilă doar omului, dar nu în întregime: copilul mic este doar un candidat la dobândirea persoanei, iar în cazurile patologice, când psihicul adultului se destructurează, rămâne doar atributul de individ; de asemenea, semnificația peiorativă de „individ” exprimă intenția de a sublinia degradarea socială și morală a persoanei devenită simplă ființă biologică. |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.